Skip to main content

Deputații fracțiunii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor au boicotat ultima ședință a Parlamentului, din sesiunea de primăvară. Inițial, parlamentarii și-au ocupat locurile în sală, dar au decis s-o părăsească după ce mai mult inițiative propuse de ei nu au fost aprobate de majoritatea parlamentară.

VLAD BATRÎNCEA, deputat BCS: „Tradițional, am venit pregătiți cu 8 inițiative, îmi pare rău că niciuna nu a fost susținută. Ce folos că mai avem stare de urgență atunci când având calamități naturale în zona de nord, au fost aduse pagube agricultorilor și noi nu putem audia Guvernul ca să înțelegem ce măsuri se întreprind. Nu putem realiza controlul parlamentar nici când păcura procurată din banii cetățenilor a fost îngropată, daune ecologice, financiare, nu avem acces nici noi deputații în plen. Când nicio inițiativă a opoziției nu este aprobată, tradițional, boicotăm ședința și vă lăsăm să mergeți după agendă”.

IGOR GROSU, președintele Parlamentului: „Eu vă invit măcar la intonarea imnului, la final. În raport cu noi aveți un sentiment, dar imnul, totuși, trebuie intonat la final, ca oameni serioși”.

Deputații din majoritatea parlamentară au declarat că vor organiza ședințe extraordinare în cazul în care vor apărea anumite urgențe.

Și deputații neafiliați din fosta fracțiune parlamentară a Partidului „ȘOR”, declarat neconstituțional, a anunțat că boicotează ultima ședință plenară a sesiunii de primăvară. Parlamentarii puterii au ținut să precizeze că nu intră în vacanță, dar vor continua să muncească în teritoriu, să implementeze proiecte sociale și de infrastructură. La ședințele anterioare, vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi a declarat că pe agenda ședinței legislativului figurează un proiect de lege al opoziției, elaborat de deputatul Petru Burduja însă inițiativa nu poate fi dezbătută, deoarece, conform regulilor, acest lucru este imposibil în lipsa autorilor. În acest context, parlamentarul a solicitat opoziției să participe la dezbaterea tuturor proiectelor de pe agendă, inclusiv, a proiectelor ai căror autori sunt. Anterior,

Asociația Promo-LEX a constatat că inițiativele înaintate de opoziție sunt frecvent ignorate de majoritatea parlamentară PAS. Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas a declarat că, cităm: ”Socialiștii și comuniștii au fost la guvernare și au arătat de ce sunt capabili. În ceea ce privește declarațiile despre ignorarea inițiativelor opoziției, liderul PAS, Igor Grosu, a menționat pentru postul nostru de televiziune că fracțiunea ia în considerare doar acele proiecte pe care le consideră nepopuliste.

Leave a Reply