Skip to main content


Mișcarea social-politică „Gagauz Halk Birlii” împreună cu președintele său, deputatul Adunării Populare Victor Petrov au aderat la formațiunea noastră.

În cadrul celui de-al III Congres al „Gagauz Halk Birlii” Victor Petrov a declarat că viitorul Republicii Moldova este alături de partidul „Renaștere”.

– Partidul „Renaștere” declară în mod deschis importanța apărării suveranității, independenței și neutralității Republicii Moldova, pledează pentru relații bune cu Federația Rusă și alte state din spațiul eurasiatic și este categoric împotriva ieșirii statului din CSI. Această forță politică are o atitudine respectuoasă față de Autonomia găgăuză și este gata să lupte pentru valorile acesteia. Avem nevoie de un astfel de partener! – a declarat Victor Petrov.

La rândul său, deputatul partidului „Renaștere” și unul din fruntașii formațiunii Alexandr Suhodolski, a declarat că în UTA Găgăuzia a avut loc evenimentul care va decide viitorul țării noastre.

– Aș vrea să menționez că toți cei delegați la congres au acceptat, cu drag, invitația și și-au exprimat dorința de a lucra într-o echipă mare și unită. Astăzi, țara noastră se află în pericol. Forțele euro-atlantice pregătesc pentru Găgăuzia și Republica Moldova o soartă tristă, implicând statul în jocuri geopolitice în care nu avem ce căta, apropiind prăbușirea economiei și făcând poporul tot mai sărac. Sunt sigur că marea noastră echipă a patrioților adevărați și profesioniștilor va pune capăt celor menționate, prin metode democratice, în cadrul alegerilor locale, prezidențiale și parlamentare. – a menționat Suhodolski.

Leave a Reply