Skip to main content

După ce , Partidul Renaștere a propus ca judecătorii Curții Supreme de Justiție să fie aleși de către popor și a declarat că formațiunea politică pledează pentru instituirea unei „curți a juraților”, astfel încât poporul să fie implicat, în mod direct, în înfăptuirea justiției, reprezentanții Ministerului Justiției au venit cu o reacție.

Responsabilul de comunicare cu presa, Daniela Herța, ne-a scris într-un mesaj că soluția respectivă este din start neconstituțională, pentru că vine în contravenție cu prevederile art. 116 din Constituție și standardelor din domeniu, care prevăd că alegerea judecătorilor are loc prin organele sale de autoadministrare, prin aplicarea de criterii obiective, în scopul garantării că selectarea şi cariera judecătorilor “se bazează pe merite, ţinând cont de pregătirea profesională și integritate”.

Ea a precizat că premisele actuale ale țării noastre, nu duc la concluzia oportunității recurgerii la o asemenea soluție radicală, care comportă, de fapt, un șir de riscuri. Mai mult, potrivit Ministerului Justiției, recent a fost demarată reformarea Curții Supreme de Justiție, prin pachetul de legi adoptat de Parlament, ce prevede crearea unei noi curți din 20 de judecători, dintre care 11 vor fi din rândul avocaților, procurorilor și mediului academic.

Leave a Reply