Skip to main content

Comisia Electorală Centrală va examina astăzi refuzul Consiliului Electoral de Circumscripție Bălți de o înregistra pe Marina Tauber în cursa electorală. Despre asta a anunțat chiar deputatul independent Marina Tauber pe pagina sa de Facebook, ne informeaza tv6.md.

Potrivit sursei, cererea sa de contestare a deciziei Consiliului Electoral de Circumscripție Bălți, prin care a fost refuzată înregistrarea ei în calitate de candidat independent la alegerile din 5 noiembrie pentru funcția de primar al municipiului Bălți, a fost înregistrată de Comisia Electorală Centrală.

Prin urmare, astăzi, 25 septembrie, la ora 16:00, va avea loc ședința Comisiei Electorale Centrale, în cadrul căreia va fi analizată această cerere de contestare.

Dragi bălțeni și concetățeni, vă vom informa despre ceea ce se întâmplă printr-o transmisiune în direct! Vă rugăm să rămâneți aproape de noi și să urmăriți evenimentele! Dumnezeu să ne binecuvânteze!”, a scris deputatul.

Leave a Reply