Skip to main content

Un conațional ar fi obținut legal permisul de conducere, însă la trecerea frontierei de stat a fost informat că documentul conține indici vădiți de falsificare. Cazul a fost înregistrat joi, în punctul de trecere a frontierei Costești, ne informeaza Tv6.md.

„Conform analizei de risc a fost luată decizia verificării suplimentare a șoferului și pasagerilor unui mijloc de transport, cu numere de înmatriculare moldovenești. Ca urmare, asupra unui pasager a fost depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat pe numele acestuia de către autoritățile poloneze. Actul prezenta semne clare de falsificare”.
Audiat, bărbatul în vârstă de 34 de ani, originar din Orhei, nu a bănuit că este falsificat, declarând ca l-a obținut pe cale legală.

Documentul a fost transmis către laboratorul criminalistic al IGPF pentru expertiză. La final se va face încadrarea juridică a faptei conaționalului și atragerea la răspundere corespunzătoare

Leave a Reply