Skip to main content

Apel disperat al unui pedagog din Chișinău, care cheamă atât societatea cât și instituțiile statului să învețe să respecte profesorii. Vorbim de Natalia Bzovaia, care activează în sistem de mai bine de 13 ani. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, ea a relatat că de-a lungul carierei s-a confruntat cu o atitudine disprețuitoare atât din partea părinților și a societății, cât și din partea șefilor din domeniul educației, ne informeaza Tv6.md.

NATALIA BZOVAIA, pedagog: De întâi septembrie să te întorci cu un buchet de flori spre casă acum este o rușine pentru profesor, deoarece spun oameni: „ buchetul de flori e semn că e corupt, dar ce-i trebuie acest buchet, dar iată, după hotare”, și tot așa… Deci, intrând în curtea școlii de întâi septembrie tu deja primești o apreciere urâtă și proastă din partea societății.

Nu doar părinții însă au o astfel de atitudine, spune Natalia Bzovaia, ci și membrii comisiilor de la Direcția Educație, care vin cu verificări.

NATALIA BZOVAIA, pedagog: Noi ca profesori avem foarte multe organe până a ajunge la minister. Prima umilință pe care o treci acesta este controlul de a da școala în primire înainte de începutul anului școlar. Când vine o comisie întreagă și verifică este bună sau nu instituția de a primi elevi în școală. Și atunci, profesorii care au lucrat o lună din vacanță, pentru a spăla, a curăța, a smulge iarba de pe stadion, a se cățăra pe sus, muncă care este necalificată, care nu este vizată în fișa postului.

Bzovaia a declarat că în prezent, sistemul pune mai mult preț pe documente birocratice, decât pe calitatea studiilor oferite copiilor.

NATALIA BZOVAIA, pedagog: Se vine și se verifică acte, chestii, hârtii. Înțelegeți? Hârtiile sunt mai importante decât copiii. Dacă cu actele este totul în regulă, e bine. Dar ce ai făcut tu la clasă, care este starea de spirit și starea de bine a copilului, asta nu se măsoară. Tu poți fi cel mai formidabil pedagog, poți fi iubit de părinți, de copii, să ai rezultate foarte bune. Încearcă să nu completezi ceva la timp, încearcă să nu dai o dare de seamă? Deci, noi ne înecăm în hârtii.

Pedagogul a menționat că în sistemul educațional există o ierarhie verticală, iar cu cât mai sus se află un funcționar, cu atât mai arogantă este atitudinea sa față de profesori.

NATALIA BZOVAIA, pedagog: Și dacă ne sună de la direcție, ni se cer foarte multe. Și doamnele care cer de la noi, de la ele tot cineva cere. Verticala pe care o avem ea nu este una bună. Este o verificare a puterii, unde fiecare șef care stă un pic mai sus decât pedagogul, deja își permite să vorbească urât, deja își permite să ceară cu o doză de aroganță. Și atunci profesorul este umilit din toate părțile.

Deocamdată reprezentanții Ministerului Educației nu au comentat declarațiile profesoarei.

Leave a Reply