Skip to main content

PAS și Mișcarea „Respect Moldova”, condusă de fostul deputat democrat, Eugeniu Nichiforciuc, la un pas de alianță oficială în consiliul raional Florești. Potrivit unui document publicat de fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandr Slusari, aleșii raionali ai acestor formațiuni politice au semnat o decizie de convocare în data de 30 noiembrie a ședinței Consiliului raional, la care să fie aleasă conducerea raionului Florești.

„Pe 26 ianuarie 2021, Maia Sandu a declarat la ședința CSS că, despre schemele de corupție ale lui Nichiforciuc și Andronachi știu și copiii de la grădiniță. Copii știu, însă consilierii PAS din raionul Florești probabil nu au frecventat grădinița. Cu Nichiforciuc e mai ușor de construit Europa la Florești. Andronachi, „приготовиться” pentru colaborare la Cahul!”, a scris Slusari pe Facebook.

Cererea publicată de Slusari a fost semnată de opt consilieri din partea partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), șase consilieri din parte Mișcării „Respect Moldova”, trei de la Partidul Nostru și un candidat independent.

Pe listă nu se regăsește niciun membru de la Partidul Socialiștilor, care a reușit să obțină câte opt mandate de consilieri raionali la Florești. PSRM a declarat deja că nu va admite crearea de coaliții cu partidul PAS în cadrul consiliilor municipale, raionale sau sătești din nicio localitate din Moldova.

Luni, în cadrul unei emisiuni la Radio Moldova, liderul PAS, Igor Grosu, a spus că reprezentanții partidului de guvernare discută deja crearea alianțelor la nivel raional și local cu mai multe partide, în afară de „grupările criminale organizate. Acesta a mai adăugat că orice alianță, creată la nivel raional, urmează să fie validată de Biroul permanent al PAS.

Leave a Reply