Deputatul Marina Tauber a transmis, prin intermediul avocaților săi, o scrisoare deschisă, în care a condamnat, în contextul împlinirii aproape un an de la reținerea și arestarea sa ilegală, acțiunile ilegale ale actualului regim dictatorial PAS, în frunte cu Maia Sandu, săvârșite prin procuratura și instanțele judecătorești capturate.
„Este aproape un an de când nu am avut nicio zi liberă de măsurile restrictive și m-am aflat într-o situație de nedreptate totală, în care eu, familia mea, persoanele apropiate și echipa noastră am fost hărțuiți. Pe 1 mai 2023, de ziua mea de naștere, încălcând abuziv legea, încălcând toate procedurile, cu abuz și depășirea atribuțiilor de serviciu, am fost reținută, repetat, pe una și aceeași cauză, și mă aflu până astăzi, ilegal, în arest la domiciliu, lipsită de posibilitatea de a lucra și comunica normal, cu restricții severe, care se răsfrâng negativ asupra mea, în toate modurile, nu doar asupra stării mele, dar și asupra oamenilor mei apropiați, a declarat Tauber.
Deputatul a comunicat că, oficial, a depus o plângere penală împotriva procurorului Procuraturii Anticorupție, Ghenadie Iepure, și ofițerului Centrului Național Anticorupție Oleg Crâșmaru, subliniind că asemenea infracțiuni nu pot rămâne fără reacție.
„Am cerut tragerea la răspundere penală a acestor „vârcolaci în uniformă” pentru reținerea mea ilegală și hărțuire. Sper că Procuratura Generală nu va închide ochii la aceasta, așa cum face de obicei, și va acționa conform procedurii stabilite în procesul de examinare a plângerii. În caz contrar, mai devreme sau mai târziu, dreptatea va învinge și toți vinovații vor fi pedepsiți penal”, menționează Marina Tauber în scrisoarea deschisă.
Ea a subliniat, că toți complicii acestui joc murdar împotriva echipei lui Ilan Șor vor fi trași la răspundere penală și vor răspunde pentru tot.
„Fiecare dintre voi, care și-a ieșit complet din minți, și vă comportați cu oamenii de parcă ar fi jucării, săvârșiți acțiuni ilegale care vă ajută să creșteți în carieră, cine scuipă pe toate legile țării, comite acțiuni de corupție și abuz și se consideră Dumnezeu, să știți, că veți răspunde pentru totul. Această scrisoare deschisă a fost expediată prin intermediul avocaților, care reprezintă interesele mele”, a concluzionat Marina Tauber.