Skip to main content

 

Majoritatea parlamentară a adoptat în primă lectură un proiect de lege care limitează dreptul de a participa la alegeri pentru membrii partidelor declarate neconstituționale. Potrivit documentului, membrii organului executiv al Partidului Politic ”ȘOR”, dar și persoanele care aveau funcții elective sau erau pe listele de candidați supleanți în momentul în care partidul a fost declarat neconstituțional, nu vor putea fi alese pe o perioadă de trei ani de la pronunțarea hotărârii Curții Constituționale.

Inițiativa legislativă a fost elaborată de un grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”, în contextul ajustării cadrului normativ intern referitor la lichidarea partidelor politice, după ce Curtea Constituțională a emis o Hotărâre prin care a declarat Partidul Politic „Șor” neconstituțional și l-a dizolvat.

Proiectul a fost prezentat de președintele Comisiei juridice, numiri și imunități, deputatul PAS, Olesea Stamate.

OLESEA STAMATE, deputat PAS: „Astfel pentru punerea în aplicare a unui mecanism de prevenţie ce
rezultă din declararea neconstituţională a unui partid politic, considerăm că este oportună şi justificată legiferarea de către Parlament a unei restricţii asupra dreptului de a fi ales. Se propune completarea cu litera (e) a aliniatului 2 din articolul 16, capitolil ”restrucții”, privind exercitarea drepturilor electorale a Codului Electoral în următorul sens: Nu pot fi alese pe o perioadă de trei ani de la data pronunțării hotărârii Curții Constituționale privind declararea neconstituționalității unui partid politic persoanele care la acel moment erau membri ai organului ai partidului politic declarat neconstituțional, persoanele care ocupau funcții elective sau erau pe listele de candidați supleanți din partea partidului politic declarat neconstituțional”.

Proiectul mai prevede că formațiunea va fi dizolvată direct de Ministerul Justiției prin crearea unei comisii, fără o decizie repetată a instanței de judecată.

Totodată, atributele partidelor declarate neconstituționale nu vor putea fi utilizate de către alte partide politice, blocuri electorale sau alți concurenți electorali.

Am solicitat un comentariu de la purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, dacă a ajuns sau nu proiectul elaborat de PAS la Guvern pentru a primi un aviz, însă acesta nu ne-a răspuns la mesaj.

Pe site-ul Parlamentului, unde a fost publicat proiectul de lege, un astfel de aviz nu există.

În 13 iulie, ministrul Justiției Veronica Mihailov-Moraru, într-un comentariu pentru Orizon TV, a declarat că inițiativa legislativă urmează să ajungă în Guvern pentru a se expune printr-un aviz official, ce va fi publicat săptămâna viitoare.

VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiției: „Această iniţiativă urmează să vină în Guvern pentru a ne pronunţa asupra avizului. La moment, de fapt, noi salutăm că este necesară implementarea efectivă a hotărârii Curţii Constituţionale. Însă, asupra nemijlocit a prevederilor acestui proiect ne vom expune prin avizul oficial al Guvernului, fiindcă avizul oficial al Guvernului este poziţia tuturor instituţiilor, inclusiv a CEC. Astfel, încât eu cred că săptămâna viitoare va fi publicat şi avizul şi ne vom expune”.

De asemenea, Olesea Stamate a mai anunțat că, până la lectura a doua, proiectul va fi supus la două audieri publice la care vor fi invitate toate partidele parlamentare și extraparlamentare, dar și mass-media și societatea civilă.

Рe 11 iulie Asociația Promo-LEX a declarat că proiectul de lege elaborat de partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate, care restricţionează dreptul membrilor partidelor interzise de a participa la alegeri, ar trebui să facă obiectul unei expertize juridice și să fie avizat de Comisia de la Veneția. Iar la stabilirea restricțiilor privind participarea la alegeri, trebuie respectat principiul proporționalității.

Experții Promo-LEX au mai amintit că modificarea legislației electorale înainte de alegeri sau în perioada electorală nu este recomandată. În primul rând, se spune în declaraţia asociației, „alegerile locale generale au fost stabilite pentru 5 noiembrie 2023 și perioada electorală va începe la 7 august, modificarea cadrului legal electoral înainte de alegeri sau în timpul perioadei electorale nu este recomandată de Comisia de la Veneţia”. 

Autoritățile nu au comentat recomandările Promo-LEX. Olesea Stamati nu a răspuns apelurilor noastre.

Amintim că, la 19 iunie, Curtea Constituțională a decis neconstituționalitatea partidului “ŞOR”. Trei magistraţi au votat pentru asta.

Curtea Constituțională a indicat că s-a bazat pe fapte demonstrate de finanțare ilegală a partidului, mituirea alegătorilor și protestatarilor. Curtea s-a referit și la documente prezentate de Guvern despre sancțiunile impuse reprezentanților partidului de către Statele Unite, Consiliul Uniunii Europene și Norvegia.

Potrivit deciziei Curții Constituționale, toți deputații acestei formațiuni politice vor continua să activeze în parlament ca deputați neafiliaţi, dar le este interzis să adere la alte fracțiuni parlamentare.

Leave a Reply