Skip to main content


Președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, a căror candidați au fost scoși din cursa electorală printr-o decizie a Comisiei pentru Situații Excepționale, acuză exponenții guvernării PAS că vor sta la pușcărie pentru decizia pe care au luat-o.

„Ați auzit cu toții vocea tremurând a lui Dorin Recean, atunci când a vorbit despre scoaterea Partidului „Șansă” din cursa electorală. Voce tremurând care înțelege foarte bine ce înseamnă condamnarea la CEDO, o voce tremurând care înțelege foarte bine ce înseamnă răspunderea și pedeapsa penală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu și o voce tremurând care înțelege foarte bine ce înseamnă pușcăria pentru uzurparea puterii în stat. Vreau să mă adresez astăzi celor de la guvernare, celor care mișelește și cu multă frică ne-au scos din acest exercițiu democratic despre care vorbește toată lumea. Vreau să vă spun că astăzi nu ne-ați scos pe noi. Astăzi ați refuzat cetățenilor Republicii Moldova o viață mai bună, astăzi i-ați lipsit de proiecte de infrastructură”, a declarat politicianul.

Acesta a mai adăugat că CSE și-a depășit atribuțiile și că a luat o decizie ilegală.

„Comisia Situații Excepționale a fost creată pentru gestionarea crizei energetice, Comisia Situații Excepționale a fost împuternicită să gestioneze fluxul de ucraineni care fug din calea războiului. Și nicidecum nu a fost împuternicită să se războiască cu oponenții politici. De asta, reamintesc faptul că nimeni nu a anulat răspunderea penală pentru depășirea atribuțiilor de serviciu, nimeni nu a anulat condamnările la CtEDO și nimeni nu a anulat punctul care prevede uzurparea puterii în stat”, a spus e.

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a anulat înregistrarea concurenților electorali desemnați de partidul „Șansa” în cadrul alegerilor locale generale din 5 noiembrie. Decizia a fost luată după ce Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a anunțat că această formațiune ar fi finanțată din surse ilegale din Federația Rusă. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Dorin Recean vineri, 3 noiembrie, în cadrul unui briefing de presă, cu doar câteva ore înainte de încheierea campaniei electorale.

„Rusia vrea să ne rupă țara, să ne-o divizeze, să alimenteze separatismul și să ne arunce în haos. Federația Rusă nu poate intra astăzi cu tancuri în Moldova, așa cum a intrat în Ucraina, însă în schimb intră cu crima organizată, bani murdari care să corupă justiția, să corupă funcționari publici, să corupă politicul, să dezinformeze”, a declarat prim-ministrul Dorin Recean, în cadrul briefingului la Guvern, înainte de a face anunțul privind eliminarea din cursa electorală a Partidului „Șansă”.

Tot vineri, Serviciul de Informații și Securitate, Alexandru Musteața, a prezentat, în cadrul unei conferințe de presă, informații detaliate despre modul în care partidul „Șansă”, condus din umbră de Ilan Șor, ar fi fost finanțat ilegal în această campanie electorală.

Musteață susține că „grupul criminal condus de Ilan Șor” și proiectele politice afiliate acestuia încearcă subminarea securității statului și răsturnarea ordinii constituționale. Aceste grupuri sunt conduse și finanțate din umbră de Serviciile de Securitate ale Federației Ruse și ale unor organizații neguvernamentale, precum și mass-media afiliate Rusiei, care, până acum, ar fi cheltuit peste un miliard de lei pentru destabilizarea situației din Republica Moldova.

În total, Partidul „Șansă” are înregistrați peste 600 de candidați, despre care șeful SIS spune că „se prezumă că toți ar fi primit, în cadrul campaniei electorale, bani de proveniență ilicită”. Fiecare din ei ar fi primit câte 20 de mii de lei – bani ilegali de la Șor. Suma totală s-ar ridica la 13 milioane lei.

Leave a Reply