Skip to main content

„PAS a capturat statul și se menține la putere prin CSE”. Astfel a comentat ex-liderul PPDA, Inga Grigoriu, decizia luată azi de Guvern de a prelungi Starea Excepțională. Într-un mesaj pe Facebook, aceasta a menționat că o asemenea practică nu a mai fost implementată în niciun alt stat democratic. 

„Trebuie de căutat exemplele altor state cu regimuri democratice ce nu se află în stare de război, dar care au avut susținerea masivă a națiunii sale în vederea înlăturării tuturor instituțiilor naționale doar pentru ca, un singur partid politic, să se afle veșnic la guvernare.

Mai ales, ținând cont de faptul că toată puterea este deja concentrată în mâinile unui singur actor, ajuns la butoane în urma unui vot democratic.

Avem astfel de exemple?

Eu nu găsesc.

De altfel, cu toții avem impresia că suntem supuși unei disfuncții cognitive, într-un secol al informației deschise.

Nu ne rămâne decât să credem că, curatorii acestei guvernări, au ajuns într-un im/pas/ atât de profund, încât începem să ne îngrijorăm cu privire la sănătatea lor mentală”, a scris Inga Grigoriu.

Deocamdată, reprezentanții PAS nu au comentat aceste declarații.

Amintim că în data de 22 noiembrie, Guvernul a aprobat un proiect de hotărâre care prevede prelungirea stării de urgență din 1 decembrie, însă doar pentru 30 de zile, ci nu 60, cum se întâmpla până acum.

Dorin Recean urmează să meargă în Parlament pentru a cere prelungirea stării de urgență.

Precizăm că starea de urgență în Republica Moldova a fost introdusă din 24 februarie 2022 – în contextul începutului conflictului dintre Rusia și Ucraina – pe un termen de 60 de zile. Ulterior, aceasta a fost prelungită de fiecare dată pentru încă 60 de zile.

Leave a Reply