Skip to main content

Peste 50 de mii de oameni, din peste 30 de localități din țară, nu mai au acces la alimente cu preț redus. Asta după ce, în urma inspecțiilor masive, care au loc de câteva zile, la indicația regimului, a fost sistată activitatea a trei magazine sociale din rețeaua „Merișor”, deschise la inițiativa lui Ilan Șor.

„Continuă atacurile raider banditești din partea regimului Sandu asupra magazinelor sociale, din rețeaua „Merișor”. Angajați din cadrul a patru instituții din țară efectuează inspecții masive la aceste magazine, cu scopul de a le bloca în totalitate activitatea. Maia Sandu, în stilul său, nu face nimic bun pentru oameni, ci îi încurcă pe alții și chiar distruge acțiunile bune, deoarece îi displace când echipa noastră face lucruri benefice pentru cetățeni”, a declarat coordonatorul Blocului politic „ȘOR”, Ilan Șor.

Potrivit lui Ilan Șor, cele trei magazine deserveau locuitorii a peste 30 de sate, din trei raioane din țară – Soroca, Șoldănești și Telenești. Ilan Șor nu exclude că regimul Sandu-PAS va distruge în totalitate proiectul „Magazine sociale”.

„Cu mâna Maiei Sandu și a echipei sale, 50 de mii de oameni nu mai au acces la produse alimentare cu preț redus. Nu excludem că acești nemernici vor continua să distrugă acest proiect social. Dragi prieteni, demult a venit timpul să spunem NU hotărât acestui regim proeuropean mincinos și fals și putred. Sunt convins că îi vom alunga de la putere. Magazinele sociale au peste 600 de mii de beneficiari, ceea demonstrează faptul că acest proiect le este de ajutor oamenilor. Maia Sandu însă își arată încă o dată trăsăturile demonice”, a adăugat Ilan Șor.

Proiectul magazinelor sociale „Merișor” a fost lansat în 2015, la inițiativa lui Ilan Șor, la Orhei, pe vremea când era primar al acestei localități. Pe parcurs, programul a fost extins continuu și a ajuns la aproximativ 200 de magazine. Numărul beneficiarilor se ridică la peste 600 de mii de persoane. În mare parte, aceștia sunt pensionari, veterani de război, familii numeroase și persoane cu dizabilități. Pentru acești oameni și nu numai magazinele sociale sunt o salvare. Asta în condițiile în care actuala guvernare a provocat nenumărate crize și a contribuit la creșterea semnificativă a prețurilor pentru toate produsele și serviciile.

Leave a Reply