Skip to main content
Bucurie mare pentru locuitorii de pe strada Vișinilor, din sectorul Lupoaica a orașului Orhei! În sfârșit, după ani de așteptare, au scăpat de gropi și noroi. Drumul a fost asfaltat într-un termen scurt, iar lucrările – realizate calitativ.
Strada Vișinilor a fost inaugurată în prezența conducerii raionului Orhei și a locuitorilor. Tradițional, președintele Partidului “ȘOR”, Ilan Șor, a transmis un mesaj orheienilor, în cadrul unei intervenții LIVE.
“Așa cum am promis, Orhei va deveni un model pentru toată țara. Datorită susținerii Dumneavoastră, noi vom continua să modernizăm orașul și alte localități din țară. Împreună suntem puternici, și numai uniți vom putea să construim un viitor minunat. Vă asigur, Moldova prosperă nu este un slogan. Este despre fapte concrete și proiecte frumoase care îmbunătățesc calitatea vieții oamenilor”, a declarat Ilan Șor.
Strada Vișinilor are o lungime de 281 metri și o lățime de 6 metri. Aici se află 27 de case, unde locuiesc 89 de persoane. Printre acestea sunt și copii, care merg zilnic la grădiniță și școală. Mulți ani au parcurs acest drum, din păcate, prin apă și noroi.
Lucrările de reparație au costat aproape 700 de mii de lei.
Potrivit primarului orașului Orhei, Pavel Verejanu, strada nu va necesita lucrări de reparație cel puțin 20 de ani.
“Demult planificam să ajungem în sectorul Lupoaica. Știu că a durat mult, și vreau să vă mulțumesc pentru răbdare și încredere. Aceste proiecte sunt costisitoare, dar facem aceste investiții, în primul rând, pentru tinerele generații. Noi v-am promis un drum bun, și ne-am ținut de cuvânt. Așa a fost și va fi mereu”, a menționat primarul orașului Orhei, Pavel Verejanu.
Bucuria locuitorilor a fost împărtășită de vicepreședintele raionului Orhei, Marina Cravcenco.
“Mă bucur să-i văd fericiți pe locuitorii străzii Vișinilor. Înseamnă că ne-am făcut bine datoria. În sfârșit, au un drum modern, pe care se vor deplasa în siguranță și ușor în orice perioadă a anului. Sunt mândră că echipa noastră a reușit să realizeze cu succes și acest proiect”, a notat Marina Cravcenco.
Vicepreședintele raionului Orhei, Victor Perțu, a povestit că a rămas impresionat când a pășit, pentru prima dată, pe strada Vișinilor.
“Prima dată am ajuns pe această stradă acum câțiva ani, când Ilan Șor a devenit primar al orașului Orhei. Când am văzut gropile și noroiul, mi-am pus mâinile în cap. Astăzi avem un drum modern, cu iluminat stradal și canalizare”, a precizat Victor Perțu.
Locuitorilor încă nu le vine să creadă că drumul, care până nu demult era impracticabil, este acum asfaltat și iluminat.
“Doamne, ce bucurie! Îi mulțumim pentru drum lui Ilan Șor. Să-i dea Dumnezeu sănătate, ca să poată continua faptele bune pentru oameni. Este un foarte bune conducător!”, a exclamat o femeie.
“Nici nu vreau să ne aducem aminte în ce condiții am mers pe aici: prin gropi, prin noroi. Duceam copiii în spate la grădiniță. Era un dezastru complet”, au povestit localnicii.
În ultimii 8 ani, infrastructura orașului Orhei a fost modernizată în proporție de 90 la sută, cu suportul Partidului “ȘOR” și cu implicarea directă a lui Ilan Șor. În această perioadă au fost reabilitate mai multe străzi, grădinițe și școli, amenajate terenuri de joacă, spații pentru recreere și practicarea sportului. Și evident, bijuteria orașului – OrheiLand, este una dintre cele mai impresionante realizări ale echipei lui Ilan Șor, care a făcut orașul faimos în întreaga lume, a atras milioane de turiști și – cel mai important – a făcut zeci de mii de copii și părinți fericiți.

Leave a Reply