Skip to main content

Inițiativa noului ministru al Educației de a implementa în grădinițe finanțarea „per copil” este una antisocială, care va duce, în cele din urmă la închiderea grădinițelor. De această părere este fostul ministru al Educației, Corneliu Popovici. În cadrul emisiunii PULS de la orizont TV, acesta a declarat că o astfel de inițiativă creează riscul distrugerii sistemului educațional.

CORNELIU POPOVICI, ex-ministru al Educației: Ceea ce a vorbit domnul Perciun este groaznic. Probabil el, necunoscând sistemul, a fost informat de consilierii din Minister eronat, greșit. Cât privește formula de finanțare „per elev”, da, ea este stipulată în Codul din 2014, eu îl consider un principiu antisocial, încă și atunci vorbeam că va duce la distrugerea sistemului educațional din țara noastră, ținând cont de specificul demografic. Noi nu putem lua ca bază de finanțare numărul de copii, pentru că astfel, în viitorul apropiat va trebui să închidem un număr mare de instituții.

Problema cea mai mare va fi la sate, acolo unde grădinițele, din cauza imposibilității de a se finanța, vor fi nevoite să se închidă.

CORNELIU POPOVICI, ex-ministru al Educației: Dacă într-un sat sunt mai puțini copii, asta nu înseamnă că trebuie să fie închisă grădinița. Care este vina că în satul respectiv sunt 10 copilași, iar în satul vecin sunt 20? Asta înseamnă că acești 10 trebuie să fie privați de dreptul la educație?

Ex-ministrul este de părerea că indiferent de numărul de copii dintr-o instituție de învățământ, statul trebuie să investească în ele.

CORNELIU POPOVICI, ex-ministru al Educației: Noi suntem o țară în depopulare, noi am trecut de linia roșie. Noi nu vom putea reveni la numărul populației pe care l-am avut în anii 80-90 niciodată. Și respectiv, societatea noastră noi putem să o salvăm, dacă nu prin cantitate, atunci prin calitate. Prin pregătire, educație, competență, instruire și tot așa mai departe. Dar ce calitate a populației vom avea, când în sate se vor închide școlile, grădinițele? În orașe se vor închide universitățile. Ce fel de tânără familie va vrea să meargă cu traiul în sat, când știe că în satul respectiv nu există grădiniță?

Deocamdată, reprezentanții Ministerului Educației nu au comentat declarațiile fostului ministru.
Amintim că la începutul acestei săptămâni, noul ministru al Educației, Dan Perciun, a anunțat într-o transmisiune live pe Facebook că Grădinițele ar putea fi finanțate, nu în funcție de necesități, ci de numărul de copii, așa cum se face în școli.

DAN PERCIUN, ministru al Educației: „Avem o situație în care grădinițele mari din centrele urbane, astăzi, din contul bugetelor pe care ar fi trebuit să le primească, subvenționează grădinițele mici din mediile rurale, pentru că refinanțarea grădinițelor nu depinde astăzi de numărul de elevi, ci de finanțarea istorică, respectiv, chiar dacă un părinte decide să plece dintr-o localitate la Chișinău și își ia copilul cu el, asta nicidecum nu influențează finanțarea grădiniței la care merge sau finanțarea grădiniței la care a plecat. ”

În plus, noul ministru este de părere că grădinițele trebuie să treacă la autogestiune.

Potrivit BNS, anul trecut, în țară au activat 1479 de instituții de educație timpurie, din care 809 de unități cu statut de creșă-grădiniță, 563 de grădinițe, 89 de școli-grădinițe, 16 centre comunitare și 2 creșe. Comparativ cu anul 2021,numărul de grădinițe s-a redus cu 3 unități și creșe-grădinițe – cu 2 unități, iar numărul de școli-grădinițe a crescut cu 1 unitate

Leave a Reply