Skip to main content

Curtea de Apel Chișinău va emite astăzi verdictul final cu privire la validitarea mandatului primarului municipiului Orhei, Tatiana Cociu. Decizia, care va deveni definitivă și executorie imediat după pronunțare, vine în urma respingerii cererii depuse de către candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Stanciu, la Judecătoria Orhei.

Judecătoria Orhei a respins luni solicitarea lui Sergiu Stanciu, care urmărea anularea rezultatelor alegerilor pentru funcția de primar, rezultate câștigate de Tatiana Cociu. Acesta reprezintă al doilea refuz pentru PAS, după o decizie similară pronunțată anterior de către Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Orhei.

Jurnalista Tatiana Cociu, candidatul partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei”, susținută pe ultima sută de metri de partidul „Șansă” și Ilan Șor, a câștigat alegerile la Orhei cu 57,59%. Pe locul doi s-a clasat candidatul din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, Sergiu Stanciu, care a obținut 17,00%.

Leave a Reply