Skip to main content

Această guvernare are talent deosebit în a transforma prieteni în dușmani, susține Alexandr Slusari, ex-deputat ACUM/PPDA, în prezent director executiv al AO Forța Fermierilor.

“Luni cu mare doză de amărăciune am ascultat discursuri mai multor fermieri la protest pe lăngă Guvern. Am comunicat și comunic cu zeci de agricultori.

În mare parte sunt aceeași oameni, care în 2020-2021 au ieșit la protest cu tehnica agricolă la Guvern și Parlament. În campania electorală majoritatea covărsitoare din ei categoric au susținut vectorul european și au mobilizat satele pentru PAS, care a fost asociat cu schimbări cardinale spre bine, inclusiv și în sectorul agrar.

Nu vreau mult să vorbesc despre promisiuni, care au curs atunci gărlă în adresa acestor fermieri din partea actualului ministru și nu doar. Că banii sunt în țara. Că numai trebuie de schimbat guvernare și de eliminat scheme. Că sunt multe alte metode de sprijin pentru producătorii autohtoni. Și bla-bla-bla mai departe.

La ce am ajuns acum? Că acești agricultori, apropo plătitori conștiincioși de impozite, care se află acum în starea financiară foarte gravă, nu sunt acceptați nici măcar la discuția cu prim-ministru. Li s-a recomandat să se înscrie la audiență. Приехали.

Care poate fi atmosfera în rândurile fermierilor după asemenea porcărie? Că sunt dezamăgiți, ar fi puțin spus. În cel mai bun caz ei cred că actuală guvernare, ca și cele precedente, apără în continuare interesele unui grup îngust de magnați, care așteaptă falimentul agricultorilor micro, mici și mijlocii pentru preluarea terenurilor. Că Guvernul mai mult ține la interesele băncilor, organizațiilor de microfinanțare, companiilor de furnizare a inputurilor, care acum hărțuiesc agricultorii în vederea scoaterii datoriilor cu orice preț, profitănd de prețuri derizorii la producția agricolă. De aia nu se dorește aplicarea unor măsuri de sprijin ale agricultorilor pe termen scurt, care nu necesită alocarea banilor din buget.

În cel mai rău caz fermierii, care se află în faza de disperare enormă, se decepționează în vectorul european, întrucăt acesta este asociat direct cu PAS și , implicit, cu procesul de distrugere a producătorilor agricoli micro, mici și mijlocii, care este acum în toi. Pentru mine ca susținătorul desăvârșit al întegrării europene îmi vine tot mai greu să explic la mai mulți agricultori că vectorul european și PAS , care acum admite nimicirea fermierilor din sate, nu sunt identice. Că deputații de la partidul de la guvernare, care acuză agricultorii că fac politica și îi compară cu armată rusă de ocupație, nu reprezintă nici pe departe Uniune Europeană. Că sunt foarte multe cazuri cănd țările din Europa de Est au aderat la UE și au reușit în scurt timp să modernizeze agricultura și să îmbunătățească condițiile de trai în zonele rurale. Totul depinde de priorități trasate, voința politică și profesionalismul celor de la guvernare.

Eu fac ce pot și voi muri adeptul căii europene, la care nu văd nici o alternativă reală. Dar văd ce se întâmplă acum în regiuni, unde s-au activizat enorm grupările politico-criminale, care vor încerca să folosească la maximum aroganța, neglijența și pseudoliberalism ale guvernării în raport cu fermierii.

P.S.: Sugerez la toți trolii să nu piardă timpul cu comentarii toxice. Eu nu sunt persoana politică. Nu voi participa în alegeri. Este poziția mea civică, care nu se schimbă în funcția de numărul de likuri sau comentarii negative”, a declarat Alexandr Slusari, ex-deputat ACUM/PPDA, directorul executiv al AO Forța Fermierilor.

telegraph.md

Leave a Reply