În baza informației operative, polițiștii din Drochia au desfășurat percheziții la domiciliul unui bărbat de 54 de ani din localitatea Gribova, care ar fi comercializat alcool contrafăcut.
În rezultat a fost depistată și ridicată o cantitate de peste 50 de litri de alcool fără acte de proveniență, dar și o armă confecționată artizanal și 31 de cartușe de calibru diferit.
Audiat de polițiști, bărbatul nu a putut prezenta acte de proveniență a alcoolului și nici nu a putut explica proveniența armelor și munițiilor, dar și scopul deținerii acestora.
Persoana urmează să fie sancționată conform legislației pentru comerțul ilicit de alcool și pentru păstrarea armelor neînregistrate în modul stabilit.
Arma și munițiile ridicate, au fost transmise pentru efectuarea expertizei balistice în vederea stabilirii originii și a potențialului pericol.
Reiterăm că, în conformitate cu prevederile Legii nr.130 din 08.06.2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, în condiţiile legii.
Totodată, persoana care predă benevol arma de foc, muniţiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravenţională.