Duminică, în jurul orei 08:00, polițiștii din Soroca au fost sesizați de un bărbat de 33 de ani, comunicând că a venit în vizită la mama sa de 63 de ani, care locuia în același oraș, găsind-o pe aceasta la podea fără suflare, ne informează alerta.md.
În urma investigațiilor preliminare, polițiștii au stabilit că între femeia decedată și un alt fiu de-al ei, de 41 de ani, s-ar fi iscat un conflict, în urma căruia acesta i-ar fi aplicat mamei mai multe lovituri pe diferite părți ale corpului, care au cauzat decesul femeii.
Ulterior bărbatul a plecat într-o direcție necunoscută. La scurt timp, însă, polițiștii l-au reținut pentru 72 de ore.
Pe acest caz a fost pornită o cauză penală pentru violență în familie soldată cu decesul victimei.
Conform legii penale, persoana vinovată riscă pedeapsă cu închisoare de la 12 la 15 ani.