Echipa lui Ilan Șor a reușit să modernizeze cu succes infrastructura rutieră din satul Nicolaevca într-un timp record. Mai mult de 90% dintre drumurile din sat au fost asfaltate în doar trei săptămâni. În total, aproximativ 15 kilometri de drum au fost complet reabilitați. Satul are acum un aspect modern și confortabil.
Proiectul a devenit un adevărat progres pentru Nicolaevca, iar amploarea lui este de neegalat, de la independența țării.
La ceremonia de inaugurare, Roman Nicoară, membru al echipei lui Ilan Șor, i-a felicitat pe locuitorii din Nicolaevca cu ocazia acestui moment important. El și-a exprimat recunoștința pentru răbdarea locuitorilor, care s-au deplasat pe drumuri deteriorate în decurs de mulți ani.
„Această zi devine istorică nu doar pentru Nicolaevca, dar și pentru întregul raion Florești. Este uimitor faptul că într-o perioadă atât de scurtă a fost efectuată o reparație amplă a drumului, iar acesta este primul și singurul caz în raionul nostru”, a spus el.
Irina Bogaciuc, vicepreședintele raionului Orhei, responsabil de raioanele din nordul țării, a declarat că echipa lui Ilan Șor se mândrește cu faptul că niciodată nu dezamăgește oamenii.
„Suntem siguri că proiectele vor continua, avem încă multe planuri. Credem că soarele va lumina peste Nicolaevca, iar această localitate va provoca invidie nu doar în raion. Orhei a devenit deja un exemplu, care confirmă că schimbările sunt posibile și noi suntem gata să continuăm să depunem efort pentru a face comuna noastră și mai bună”, a spus ea.
„Drumul unește cele două părți ale satului. Scopul nostru este de a îmbunătăți calitatea vieții în întreaga țară”, a declarat Grigorii Svecla, membru al echipei lui Ilan Șor.
Ilan Șor a declarat că echipa lui crede sincer în potențialul țării și că este capabilă să facă Moldova confortabilă pentru toți cetățenii săi.
„De foarte mult timp și foarte tare în țara noastră se vorbește despre drumuri europene, dar acestea au rămas mereu doar pe ecranul televizorului. Iată de ce am decis să realizăm aceste vise și am creat proiectul „Drumuri moldovenești”. Noi nu doar vorbim, dar și acționăm. În localitatea Dumneavoastră a fost reparată o bună parte a infrastructurii rutiere. Și asta se va întâmpla în fiecare localitate din țară. Suntem mândri de Moldova, o iubim sincer. Sunt sigur, cu sârguința și eforturile noastre comune, vom reuși să o facem mai bună”, a declarat Ilan Șor.
„În sfârșit, vedem schimbări pozitive. Drumurile asfaltate ne-au făcut viața mai confortabilă și mai sigură. Acum, copiii noștri pot merge în siguranță la școală”, a remarcat un sătean.
„Noile drumuri doar ne ușurează viața de zi cu zi, și ne ridică și moralul. Sperăm că echipa lui Ilan Șor va continua proiectele, care vor face comuna noastră și mai bună, iar noi suntem gata să o susținem în acest sens”, a împărtășit o locuitoare.
Ilan Șor a lansat încă un proiect de amploare pentru modernizarea completă a drumurilor, care prevede reconstrucția a 90% din infrastructura rutieră din comunități.
Un proiect similar a fost finalizat în satul Bulăiești, raionul Orhei. Drumurile din localitate au fost modernizate complet, în cadrul inițiativei „Modernizarea totală a suprafeței drumurilor”. Acest proiect a inclus reconstrucția totală a 9600 de metri pătrați de drum.