Skip to main content


Mai mulți președinți ai organizațiilor PSRM și consilieri locali s-au alăturat echipei Partidului „Renașterii”

De data aceasta, președinții organizațiilor primare ale PSRM din satele Lipnic, Hădărăuți, Otaci și Ocnița, inclusiv consilierii locali, au părăsit partidul. La fel ca și predecesorii lor, aceștia au aderat la Partidul „Renaștere”, împreună cu președintele Asociației „Echitate” din Ocnița.

Motivul pentru care au părăsit Partidul Socialist, conform declarației semnate, a fost indiferența față de incompetența și abuzurile comise de actuala guvernare în raport cu cetățenii și comunitățile locale

Pe pagina sa de Facebook, fosta deputată socialistă Irina Lozovan, și-a exprimat încrederea că Partidul „Renaștere”, cu astfel de lideri și activiști responsabili, va reuși să apere mai bine interesele cetățenilor și să lupte împotriva nedreptății regimului PAS!

Ea a menționat: „Cu fiecare nou membru al Partidului „Renaștere”, crește puterea noastră și posibilitatea noastră de a influența situația politică!!!”

Amintim că, la începutul lunii martie 2023, deputații PSRM Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschi au părăsit PSRM. La scurt timp, au fost urmați de deputații socialiști Vasile Bolea și Alexandr Suhodolschi. Ulterior, echipa socialiștilor a fost abandonată de consilierii municipali Veaceslav Babinețchi și Ludmila Vitnianscaia din Bălți, Nicolai Cazacu, fost membru al Consiliului Republican al PSRM, Alexei Vasilian, președintele raionului Drochia, cinci primari, mai mulți consilieri raionali și membri de partid. Recent, partidul a fost părăsit și de Iurie Mazur, președintele organizației teritoriale a PSRM Cimișlia.

 

 

Leave a Reply