Skip to main content


Patru angajați ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență urmează să devină formatori în domeniul Serviciului Mobil Urgent de Reanimare și Descarcerare după o instruire de trei luni la Târgul Mureș din România, ne informează Alerta.md.

Viitorii formatori au finalizat cu brio primul modul din cele trei prevăzute pentru cursul de formatori de paramedici. În continuare angajații IGSU urmează să desfășoare practica pentru acumularea experienței de intervenție în primul ajutor calificat. În primul modul de studii, salvatorii au preluat cunoștințe tehnice de acordare a primului ajutor calificat, tehnici de descarcerare, dar și principiile de organizare și desfășurare a activităților de către membrii echipajelor de prim ajutor calificat.

Tot în cadrul instruirilor paramedicii au fost pregătiți pentru a efectua manevre de resuscitare, imobilizare a fracturilor, aplicarea pansamentelor, manevre de hemostază, prim ajutor în caz de obstrucții severe, dar și aspecte generale în descarcerare.
În continuare, salvatorii urmează să desfășoare practica pentru acumularea experienței în echipaje pe ambulanțe, dar și în cadrul Unității de Primiri Urgențe la Spitalul Județean din Târgul Mureș.

Cursul pentru formatorii paramedicii din Republica Moldova a început pe 3 septembrie 2023 și va dura până pe 1 decembrie anul curent.
La întoarcere în țară, formatorii vor fi gata să pregătească în domeniu alți salvatori pentru intervenții SMURD.

Leave a Reply