Skip to main content


Tauber: Primarul nelegitim al municipiului Bălți a interzis concertul lui Filip Kirkorov, care urma să aibă loc pe 5 iunie

Primarul orașului Bălți, Nicolae Grigorișin, a interzis concertul lui Filip Kirkorov, programat să aibă loc în centrul orașului, în data de 5 iunie. Astfel, la o săptămână de la anunțul președintelui Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, de a organiza concertul lui Kirkorov, Primăria Bălți a refuzat să emită o autorizație în acest sens, respectiv, evenimentul a fost anulat. Anunțul despre anularea concertului a fost făcut de vicepreședintele Partidului „ȘOR”, deputatul Marina Tauber, într-un live pe Facebook.

„Am fi înțeles dacă ar fi fost motive întemeiate sau piața ar fi fost ocupată sau ar fi fost anumite probleme tehnice, dar singurul motiv al refuzului e că solicitarea de a organiza concertul trebuia depusă cu 20 de zile înainte de eveniment. Primăria Bălți e singura administrație care primește astfel de cereri nu cu 5 zile înainte, dar cu 20 de zile înainte de evenimentul propriu-zis. Explicați-mi ce s-ar fi întâmplat dacă această solicitare ar fi fost transmisă cu 15 zile înainte, de exemplu? Ce ar fi schimbat asta? Ei nici măcar nu au propus o altă dată, ci pur și simplu au refuzat solicitarea”, a declarat Marina Tauber.

Fostul candidat la funcția de primar al municipiului Bălți a mai spus că toate lucrurile bune pe care încearcă Partidul „ȘOR” să le facă pentru locuitorii municipiului Bălți se ciocnesc de refuzul Primăriei și al primarului, care nu face nimic altceva decât să pună bețe în roate altora, în timp ce ei nu sunt în stare să fac nimic.

„Aici a funcționat proverbul: să moară capra vecinului. Acest proverb este despre cel care ocupă în mod ilegal fotoliul de primar al orașului Bălți. Nici el nu poate face nimic bun pentru oameni și încă le mai pune bețe în roate altora. Bălțenii trebuie să înțeleagă un singur lucru: că cel care se autointitulează primar al Bălțiului ne-a interzis să organizăm concertul lui Filip Kirkorov în data de 5 iunie. Piața nu este ocupată, cel mai probabil acolo, în 5 iunie nu va fi organizat niciun eveniment”, a mai spus Tauber.

Vicepreședintele Partidului „ȘOR” a mai spus că va decide, împreună cu juriștii, dacă va ataca decizia Primăriei în instanță.

„Prieteni, am încercat să organizăm concertul în altă parte, însă din punct de vedere tehnic un concert de asemenea anvergură nu putea fi organizat în termeni restrânși în altă locație. Este trist că astfel de oameni fac totul ca să distrugă, nu să construiască ceva pentru oamenii, care merită o atitudine mai bună”, a mai spus Tauber.

Leave a Reply