Skip to main content


După aproape patru ore de deliberări, Consiliul Superior al Procurorilor a aprobat, în ședința de azi, regulamentul în baza căruia va fi organizat concursul de selectare a candidatului pentru funcția de procuror general. Se întâmplă după ce în debutul întrunirii, ministrul Justiției a cerut includerea pe ordinea de zi a subiectului, ne informează tv6.md.

Potrivit președintelui CSP, Angela Motuzoc, un membru al Consiliului a formulat o opinie separată, iar hotărârea poate fi contestată în condițiile legii. Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie, președintele Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea din funcția de procuror general a lui Alexandr Stoianoglo, care este cercetat penal. Anul trecut, avocații lui Stoianoglo s-au plâns de două ori la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, pentru că acestuia i s-ar fi încălcat dreptul la libera exprimare și libera circulație.

A doua cerere se referă la decizia CSP prin care Stoianoglo a fost suspendat din funcție. Anterior, ministrul Justiției, Veronica Mihailov-Moraru, a spus că am putea avea un nou procuror general cel târziu în ianuarie 2024. Stoianoglo se declară nevinovat în anchetele în care este vizat.

 

Leave a Reply