Skip to main content

Sute de bălțeni, la sfârșitul săptămânii trecute, au petrecut frumos timpul la evenimentul „Din tot Sufletul”, inițiat de Ilan Șor.

Sărbătoarea a adunat mulți oameni din diferite generații. Parcul a fost plin de copii, părinți, bunei și bunici. La eveniment a fost prezentă și vicepreședinta Partidului “ȘOR”, deputatul Parlamentului Republicii Moldova, Marina Tauber, care constant se află în Bălți și interacționează cu locuitorii, împărtășind bucuriile și problemele lor.

“Dispoziția oamenilor este superbă. Mă bucur că acest eveniment le oferă emoții frumoase. Eu, de asemenea, mă distrez împreună cu ei. Comunicăm, spunem glume, depănăm amintiri și dansăm. Va mulțumesc, din tot sufletul, pentru că ne susțineți și ne întâmpinați, de fiecare dată, cu multă căldură. Asta ne inspiră și ne alimentează cu noi forțe. Înțelegem că, în prezent, orașul Bălți și toată țara are nevoie de noi. Asta înseamnă că vom merge doar înainte, și vom face lucruri frumoase pentru popor și țară. Încă puțin a rămas să luptăm, ca să obținem noi rezultate, necesare pentru victoria noastră finală. Cu așa oameni minunați cum sunteți Dumneavoastră, neapărat vom învinge! Din partea tuturor bălțenilor, îi mulțumesc lui Ilan Șor pentru această inițiativă frumoasă”, a declarat Marina Tauber.

În Bălți, la fel ca în majoritatea orașelor și satelor din țară, autoritățile nu se gândesc la generațiile tinere. Își aduc aminte doar în campaniile electorale, când au nevoie de voturile părinților lor. De aceea, copiii așteaptă cu nerăbdare asemenea sărbători.

„De obicei, politicienii își aduc aminte de copiii noștri doar înainte de alegeri, apoi uită de ei timp de patru ani. De aceea, ca părinte, evenimentul organizat de echipa lui Ilan Șor mă bucură. Copiii acum nu au unde să se distreze. Condiții de joacă în curțile blocurilor nu există, parc de distracții nu mai avem, cum era pe vremuri, nici casa de cultură nu organizează evenimente pentru copii”, ne-a împărtășit unul dintre părinți.

Pentru copii, în cadrul evenimentului „Din tot Sufletul”, sunt organizate concursuri cu premii prețioase și jocuri interactive. Cei mici sunt distrați de către animatori amuzanți și veseli, care reușesc să creeze pentru copii o atmosferă de basm.

Pentru adulți și persoanele în etate, în cadrul evenimentului “Din tot Sufletul” sunt organizate dansuri și recitaluri muzicale. Ei spun că aceasta îi ajută să se destindă și să uite de viața grea și lipsurile materiale.

“Ilan Șor este singurul politician din țară în care pot avea încredere. Nici nu mai știu ce ne așteaptă, am obosit de această guvernare. Vin aici ca să mă odihnesc și să comunic. Așa mai uit de necazuri”, a spus un participant la sărbătoare.

Amintim că, „Din tot Sufletul” reprezintă o continuitate a proiectului de succes „Vârsta de Aur”, dedicat susținerii bătrânilor. Inițiatorul ideii a fost Ilan Șor, care a propus organizarea a diferitor evenimente, menite să reunească toate generațiile și să consolideze familia tradițională. Așa a luat naștere proiectul „Din tot Sufletul”, care se desfășoară în fiecare weekend în toate satele și orașele din țară. Din iunie, când a fost lansat, și până în prezent, proiectul a adunat zeci de mii de participanți.

“În situația în care se află țara noastră, unde există sărăcie și probleme foarte mari, “Din tot Sufetul” reprezintă un refugiu pentru oameni, unde pot uita pentru o clipă de grijile lor, pot să se odihnească, să comunice și să-și facă noi prieteni. Sunt mândră să-l reprezint la acest eveniment pe Ilan Șor și întreaga echipă. Și vă promit că proiectele sociale și de infrastructură pe care le realizăm în Orhei și în alte localități, de asemenea, vor fi implementate și în Bălți, în curând”, le-a împărtășit bălțenilor Marina Tauber.

Leave a Reply