Skip to main content


Obiceiurile de iarnă sunt reflectate într-o expoziție de tablouri pictate de elevii Școlii de Arte din localitatea Coșnița, raionul Dubăsari. Selecția de 20 de desene, cu genericul „Magia sărbătorilor de iarnă”, va fi găzduită de Parlament în perioada sărbătorilor de iarnă, ne informează alerta.md.

Copiii și tinerii, împreună cu profesoara lor, Elena Panuțî, care i-a ghidat și i-a încurajat să realizeze imaginile, și-au propus să transpună obiceiurile strămoșești. Fiecare lucrare este o incursiune în copilăria de altădată și prezintă istoria satului în prag de iarnă, cu tradițiile și obiceiurile din străbuni, văzute prin prisma copiilor de azi. Atunci când au pictat, s-au inspirat din cărțile pe care le-au citit, din istoria satelor în care locuiesc, din obiceiurile păstrate de la bunici. Elementele tradiționale ale sărbătorilor de iarnă – bucuria cetelor de colindători, zăpada, bradul, decorațiunile și spiritul Crăciunului – au prins viață și culoare în creațiile lor, realizate în tehnici mixte, cu efecte spontane din guașă și acuarelă.

„Creațiile copiilor au fost realizate cu bucuria că acestea vor fi expuse la Parlamentul Republicii Moldova și admirate de o lume întreagă. Bătrânul Nistru ce curge lin la vale cuprinde strâns destinele copiilor din trei sate mioritice – Coșnița, Pohrebea și Pîrîta – prin magia artei. Istoria satului în prag de iarnă, acolo unde miroase a gutuie, mere și nuci, și unde colindătorii vestesc nașterea lui Isus Hristos, unde bunica își așteaptă la geam cu nerăbdare revederea cu scumpii ei nepoți – toate prind viață prin culoare”, a menționat profesoara de arte plastice Elena Panuțî.

Desenele au fost pictate de elevii cu vârste cuprinse între 9 și 15 ani, care-și fac studiile la Școala de Arte din Coșnița, unde sunt înscriși în jur de 291 de elevi, dintre care 120 la specialitatea de artă plastică. În total, pentru această expoziție au fost pictate 40 de lucrări.

Expoziția poate fi admirată la Parlament pe toată durata sărbătorilor de iarnă.

Leave a Reply