Skip to main content


Președintele, vicepreședintele și secretarul grupului de inițiativă, care propun organizarea referendumului republican, la inițiativa lui Ilan Șor, au depus joi, 29 iunie, actele pentru inițierea procedurii de înregistrare la Comisia Electorală Centrală (CEC). Din grup fac parte 110 membri, aleși de către sute de cetățeni și activiști din toată țara, reprezentanți ai partidelor politice „ȘOR” și „Renaștere”, reprezentanți ai instituțiilor publice, deputați din Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, în cadrul Adunării Cetățenilor, care a avut loc în data de 4 iunie 2023. Aceștia au decis consultarea populației cu privire la direcția de integrare externă a țării și statutului de neutralitate.

Astfel, în cadrul referendumului republican cetățenii vor fi întrebați: „Susțineți continuarea proceselor de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană?” și „Susțineți menținerea pe viitor a statutului de neutralitate permanentă a Republicii Moldova?”. Prin această acțiune, grupul de inițiativă își propune să restabilească principiul fundamental al suveranității poporului, conform Declarației de suveranitate adoptată acum 33 de ani, care stă la baza formării statului Republica Moldova.

Concomitent, sute de susținători ai inițiativei de organizare a referendumului republican, lansate de Ilan Șor, au manifestat pașnic în fața CEC.

Președintele grupului de inițiativă, primarul Orașului Orhei, Pavel Verejanu, a declarat, imediat după depunerea actelor, că există riscul ca CEC, sub presiunea regimului Sandu-PAS, să împiedice analizarea solicitării de înregistrare a referendumului republican. Totodată, a dat asigurări că reprezentanții grupului de inițiativă nu vor accepta un asemenea abuz din partea guvernării și că vor apăra suveranitatea poporului.

„Am depus cu succes pachetul de acte pentru înregistrarea grupului de inițiativă pentru organizarea referendumului consultativ cu privire la direcția de integrare externă a țării și statutului de neutralitate. Diseară, vom afla cine se va ocupa de această cerere. Totuși, există posibilitatea ca ei să tergiverseze până la 29 de zile analizarea cererii, dar noi nu vom permite acest lucru. Vom veni aici în fiecare zi, dacă va fi nevoie. Noi ne vom apăra suveranitatea și noi vom decide vectorul Republicii Moldova. Poporul decide!”

Vicepreședintele grupului de inițiativă, reprezentantul UTA Găgăuzia, Mihail Vlah, a menționat că integrarea europeană promisă de regimul Sandu-PAS este asociată, de majoritatea populației, cu sărăcia, distrugerea economiei naționale, falimentul afacerilor moldovenești și creșterea prețurilor și tarifelor.

„Cei care au fost la putere până acum și actuala guvernare au făcut din integrarea europeană a Republicii Moldova o lozincă electorală, dar în realitate nu au realizat nimic în folosul poporului. Toți cei care au ajuns la putere s-au folosit de ea doar în interese personale. Poporul și-a rezolvat singur problemele. De aceea, noi trebuie să ne apărăm și să ne folosim de dreptul nostru de a decide. Noi vrem referendum!”.

Președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, a subliniat importanța ca cetățenii Republicii Moldova să aibă dreptul de a decide direct soarta țării lor.

„Inițierea acestui referendum are la bază situația catastrofală socială și economică și manipularea societății de către actuala guvernare cu valori false, provocând un haos economic și social. Integrarea în Uniunea Europeană înseamnă democrație pe interior, bunăstare și echitate socială, ceea ce nu se întâmplă azi în Republica Moldova. Actuala guvernare manipulează cu statutul de neutralitate, agenda externă falsă a țării și provoacă destabilizare. Poporul e unicul suveran și trebuie să decidă rezolvarea problemelor majore de dezvoltare a țării”.

Potrivit Reghinei Apostolova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, echipa lui Ilan Șor își dorește ca poporul să se folosească de dreptul garantat de Constituție, și anume de a decide singur prezentul și viitorul.

„În fiecare stat există probleme pe care trebuie să le rezolve poporul – nu partidul, nu politicienii. În toata lumea civilizată se fac referendumuri pe subiecte vitale. Și așa trebuie să fie și la noi, deoarece Constituția garantează poporului acest drept. Doar prin referendum putem stabili clar unde se îndreaptă țara noastră și de ce parteneri are nevoie”.

Deputatul Irina Lozovan a menționat că prin decizia luată în cadrul Adunării cetățenilor, grupul de inițiativă amintește guvernării că „voința poporului este mai presus decât mofturile Maiei Sandu și PAS”.

„Cei care sunt la guvernare nu au idee despre problemele reale ale cetățenilor. S-au obișnuit să decidă în locul poporului, fără ca să întrebe dacă schimbările propuse sunt necesare. Nu le pasă de soarta acestui popor. Au 63 de fotolii în parlament și se cred stăpâni ai acestei țări. Agricultorii sunt la proteste, deținătorii de patente mâine vor ieși iarăși la o acțiune de protest, salariile miniștrilor au fost majorate, pensionarii nu au cu ce achita facturile din pensiile mizere pe care le primesc – ce alte dovezi mai sunt necesare pentru a înțelege că celor din PAS nu le pasă deloc de cetățenii Republicii Moldova?! Mai mult, toate acțiunile lor sunt îndreptate în defavoarea poporului. Haideți să le arătăm că noi suntem stăpânii, și ei, de fapt, ar trebui să servească intereselor cetățenilor. Vrem referendum.”

Valerii Klimenko, consilier în Consiliul municipal Chișinău și președintele de onoare al Partidului „ȘOR”, a amintit reprezentanților actualei guvernări că într-un stat democratic puterea aparține poporului, nu unui partid politic.

„Nu numărul de fotolii din parlament a celor din PAS formează majoritatea, ci poporul este majoritatea. Doar o majoritate veritabilă poate lua astfel de decizii. Ratingul Maiei Sandu și a PAS a scăzut la 20%, fapt care confirmă că populația este dezamăgită de activitatea stângace a regimului Sandu-PAS. Trebuie să le arătăm că doar noi putem decide ce facem cu viitorul nostru și al acestei țări.”

Participanții la mitingul de susținere a organizării referendumului republican la inițiativa lui Ilan Șor au scandat: „Vrem referendum!”, „Vocea poporului contează!”, „Suveranitatea aparține poporului!”, „Viitorul de aparține. Noi decidem!”, „Voința poporului – lege pentru politicieni!”, „Construim Europa acasă!

Leave a Reply