Skip to main content

Candidatura lui Alexandr Pînzari, în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție (CNA), a fost aprobată pe 17 august de Parlament. Proiectul de hotărâre a fost susținut de 53 de deputați, scrie Newsmaker.MD.

Locotenent-colonelul Alexandr Pînzari activează în cadrul CNA din anul 2016 și, în prezent, ocupă funcția de șef Direcție generală teritorială „Nord” a Centrului Național Anticorupție. Alexandr Pînzari are diplomă de licență și de masterat în domeniul dreptului și, anterior, a activat la Ministerul Afacerilor Interne.

Mandatul de director adjunct al CNA al lui Alexandr Pînzari va fi pentru perioada restantă a directorului în funcție.

Potrivit legislației, directorul Centrului Național Anticorupție este asistat de doi adjuncți, care sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea directorului, pe perioada mandatului acestuia.

***

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru a lui Pînzari, în anul 2022 a ridicat un salariu de 344 583 lei, adică 28 715 lei lunar. El a indicat și indemnizația lunară pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani – 146 873 lei, adică 12 234 lei lunar. Totodată, Pînzari a primit alocație pentru copii din partea Agenția Județeană de Plăți România circa 11 664 RON (aproximativ 46 840 lei).

Adjunctul Centrului Național Anticorupție deține o casă de locuit de 70 de metri pătrați, în valoare de 116 264 lei și un apartament de 51 mtri pătrați, care costă 12 116 lei. De asemenea, soția lui Pînzari deține două automobile: Volkswagen Jetta din 2019 și Toyota Auris din 2015, care au fost cumpărate în 2020 cu 200 000 lei și 100 000 lei.

Leave a Reply