Skip to main content


Cetățenii sunt așteptați astăzi la secțiile de votare pentru a alege primarul și consiliul unității administrativ-teritoriale. În R.Moldova se desfășoară alegerile locale generale. Pentru alegerile locale generale din 5 noiembrie 2023 au fost deschise 1 958 de secții de votare. Acestea vor activa de la 07:00 până la 21:00. În cadrul scrutinului de astăzi, ar urma să fie aleși 898 de primari, 9972 consilieri locali și 1086 consilieri raionali/municipali. Scrutinul va fi monitorizat de peste 1500 de observatori naționali și internaționali. Anterior, Comisia Electorală Centrală anunța că în cadrul alegerilor, în secțiile de votare va funcționa Sistemul de înregistrare video. Acest sistem reprezintă o măsură suplimentară de securizare și asigurare a transparenței procesului de votare, a operațiunilor electorale din ziua alegerilor, inclusiv împotriva eventualelor fraude electorale.

Leave a Reply