Skip to main content

Polițiștii vor asigura ordinea publică în timpul desfășurării alegerilor locale generale, care vor avea loc mâine, 5 noiembrie.

Potrivit unui comunicat de presă emis de reprezentanții Poliției, oamenii legii vor fi la datorie pentru asigurarea securității în preajma secțiilor de votare, pentru menținerea ordinii publice și aplicarea prevederilor legale scrie deschide.md

„Polițiștii din întreaga țară vor asigura paza secțiilor de vot, ordinea publică și vor reacționa prompt la sesizările cetățenilor. De asemenea a fost stabilit și un efectiv de rezervă, care va fi în permanență pregătit pentru a acționa în situații de urgență. Astfel, în fiecare secție de votare deschisă în țară se vor afla polițiști, care vor monitoriza și asigura buna desfășurare a procesului de vot”, se menționează în comunicatul Poliției.

De asemenea, astăzi 4 noiembrie, Poliția va escorta unitățile de transport implicate în transportarea buletinelor de vot, asigurând integritatea acestora și a altor documente electorale în Circumscripțiile uninominale, ulterior fiind preluate sub pază de către polițiști.

În context, Poliția solicită repetat concurenților electorali, simpatizanților acestora și cetățenilor prezenți la orice întrunire, dacă observă încălcări electorale, sau de alt gen, să sesizeze autoritățile de aplicare a legii”, ne îndeamnă oamenii legii.

Totodată, pentru a nu admite abateri de la legislație în ziua alegerilor, polițiștii recomandă cetățenilor următoarele:

  •   să nu intre în locația de votare cu arme de foc sau cu arme albe;
  •   să nu distrugă, deterioreze intenționat prin orice mod lista sau fișa electorală;
  •   să nu scoată din secția de votare buletinul de vot înmânat;
  •   să nu refuze de a executa dispozițiile președintelui biroului electoral al secției de votare, privind asigurarea ordinii în localul de votare și pe teritoriul aferent.

„Îndemnăm cetățenii să sesizeze Poliția dacă li s-a împiedicat exercitarea dreptului electoral sau accesul în localul de votare. Sesizați orice încălcare a legii la numărul unic 112, la cel mai apropiat sector de poliție sau la membrii secțiilor de votare!”, este apelul celor de la Poliție.

Leave a Reply