Skip to main content


Femeile din municipiile Chișinău, Bălți, Ungheni și raionul Căușeni, inclusiv cele refugiate din Ucraina, vor putea beneficia de examen clinic, ultrasonografic și mamografic al glandelor mamare, alerta.md.

Examinările vor fi realizate în cadrul campaniei de depistare precoce a cancerului mamar, lansată la Institutul Oncologic.

Consultațiile vor fi efectuate în patru instituții medico-sanitare: Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, Spitalul Clinic Bălți, Centrul de Sănătate Ungheni și Spitalul Raional Căușeni „Ana și Alexandru”.

În aceste instituții, femeile de până la 40 de ani vor fi investigate prin palparea glandelor mamare și efectuarea ultrasonografiei, iar cele care au peste 40 de ani – prin realizarea ecografiei și mamografiei. Centrul Republican de Diagnosticare Medicală și Spitalul Clinic Bălți dispun de aparate de mamografie, iar la Ungheni și Căușeni se vor deplasa instalațiile radiologice mobile.

Programul pilot care are drept scop intensificarea măsurilor de depistare a stărilor precanceroase, tumorilor benigne și a cancerului mamar în stadii incipiente se va desfășura în perioada octombrie-decembrie curent.

De asemenea, în cadrul campaniei vor fi organizate sesiuni de informare a femeilor din cele patru regiuni privind factorii de risc, simptomele clinice și autoexaminarea glandelor mamare. Printr-un control medical realizat la timp cancerul poate fi depistat și vindecat. Anual, circa o mie de femei sunt diagnosticate primar cu această boală, majoritatea în stadii tardive. Diagnosticul tardiv determină reducerea eficienței tratamentului și a șansei de supraviețuire.

Campania de depistare a cancerului mamar este implementată de Institutul Oncologic, în comun cu Ministerul Sănătății, cu suportul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și a Organizației Internaționale a Migrației.

Leave a Reply