În urma acțiunilor criminale a fost cauzat un prejudiciu de peste 500.000 de lei.
În rezultatul efectuării măsurilor speciale de investigație și a acțiunilor de urmărire penală au fost stabilite 7 persoane, cu vârstele cuprinse între 25 și 32 de ani, fiind vorba de actuali și foști deținuți ai Penitenciarului nr.18 Brănești, iar persoanele implicate în extragerea și lichifierea mijloacelor financiare sunt rude sau cunoscuți ai acestora.
Totodată, în rezultatul acțiunilor efectuate a fost identificat liderul grupului criminal organizat. Acesta s-a dovedit a fi deținut al Penitenciarului nr.18 Brănești în vîrstă de 25 ani, care dirija activitatea infracțională.
În cadrul efectuării perchezițiilor au fost depistate și ridicate 24 de telefoane mobile, 32 cartele SIM, înscrise de ciorne relevante pentru cauza penală, droguri și bani în sumă de 2640 de lei.
Totodată, de la domiciliile figuranților și a complicilor acestora au fost ridicate: 10 telefoane mobile, trei tablete, carduri bancare precum și mai multe înscrisuri de ciornă.
În continuare se petrec un șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație pentru stabilirea tuturor persoanelor implicate în activitatea infracțională, dar și stabilirea victimelor acțiunilor ilegale.