Skip to main content


Potrivit juristului, în cazul unei formațiuni declarate neconstituționale, responsabilitatea nu poate fi colectivă, ci fiecare membru al partidului, care a comis abuzuri, trebuie să răspundă individual în fața legii. Mai mult, Alexandru Tănase spune că proiectul trebuia aprobat doar după consultarea opiniei Comisiei de la Veneția, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Parlamentul a aprobat ieri în lectură finală proiectul care prevede interdicția de a participa la alegeri pentru membrii organului de conducere a partidului declarat neconstituțional. De asemenea, nu pot participa la alegeri pentru o perioadă de la 5 la 7 ani persoanele cu funcții elective alese pe lista partidului declarat neconstituțional.

„Cel mai grav este că asemenea legi sunt votate fără a fi consultată opinia Comisiei de la Veneția. În momentul aderării Republicii Moldova la Consiliul Europei țara noastră și-a asumat un angajament, să consulte toate modificările care vizează funcționarea instituțiilor democratice. În cazul dat, e vorba de procesul electoral. Comisia de la Veneția descurajează guvernele să opereze modificări în legislația electorală cel puțin cu un an înainte de exercițiul electoral, or alegerile locale urmează să aibă loc în câteva luni. Este regretabil că o intenție bună, de a impune integritate în procesul politic, de a bloca finanțările ilegale ale procesului politic, este făcută cu instrumente care compromit această idee”, a spus Alexandru Tănase la postul public de televiziune.

Alexandru Tănase mai spune că interdicțiile aplicate pentru unii membri ai partidului Șor sunt disproporționate. Un membru al unui partid politic nu poate fi sancționat pentru ilegalitățile comise de conducerea formațiunii, spune fostul președinte al Curții Constituționale.

„Există un principiu de drept, responsabilitatea nu poate fi una colectivă, ea este individuală. Curtea Constituțională a examinat constituționalitatea unei entități, unui subiect, acest subiect are o denumire concretă: partidul politic Șor. Persoanele care au picat sub aceste sancțiuni foarte dure, vor avea tot dreptul să ridice mai multe excepții de neconstituționalitate. Sunt oameni care au decis să se implice în procesul politic din varii motive, dar nu contează motivele pentru care au ajuns la acest partid politic, responsabilitatea nu poate fi una colectivă. Răspunderea trebuie individualizată. Fiecare trebuie sancționat pentru ceea ce a comis”, a mai spus Alexandru Tănase.

Ilan Șor a declarat că legea care interzice unor membri ai partidului declarat neconstituțional de a participa la alegeri, va fi contestată la Curtea Constituțională.

Leave a Reply