Deputații fracțiunii Partidului „ȘOR”, care a fost lichidată la indicația regimului PAS, nu vor participa la ședința de astăzi a Parlamentului și nici nu vor participa la luarea deciziilor alături de actuala guvernare, inclusiv de majoritatea parlamentară.
Reiterăm faptul că atât deputații PAS, cât și președintele Maia Sandu reprezintă un regim obscur și un pericol pentru Republica Moldova. Exponenții actualei puteri acționează în detrimentul intereselor naționale și al cetățenilor. De asemenea, ei exercită puterea de stat în nume propriu, au capturat justiția și instituții ale statului, pe care le utilizează pe post de bâtă politică împotriva oponenților politici, în special față de Partidul „ȘOR” pe care l-au declarat neconstituțional. Represaliile, perchezițiile, șantajul, amenințările, aresturile aplicate în raport cu reprezentanții formațiunii lui Ilan Șor reprezintă dovezi grăitoare în acest sens. Un caz aparte este cel în care este vizat deputatul Marina Tauber, care este hărțuită și târâtă prin instanțe, la indicația regimului și în lipsa probelor care i-ar demonstra vinovăția. Joi, justiția capturată a mai îndeplinit un moft al regimului și a prelungit arestul la domiciliu al Marinei Tauber cu încă 20 de zile.
Așa cum a fost până acum, deputații Partidului „ȘOR” vor lucra în interesul oamenilor, în afara instituției legislative, și vor implementa proiecte sociale și de infrastructură, pentru a le asigura cetățenilor confort și bunăstare.
Totodată, echipa formațiunii lui Ilan Șor va continua să lupte în continuare pentru drepturile și libertățile cetățenilor și îi va ajuta să depășească problemele cauzate de regimul Sandu-PAS. Nu vom renunța la protestele antiguvernamentale până când vom obține demisia impostorilor de la guvernare și vor fi organizate alegeri anticipate.
Astăzi, la ora 10:00, vom fi în fața Parlamentului Republicii Moldova, unde va avea loc o nouă acțiune de protest. De această dată, vom fi alături de antreprenorii care activează în bază de patentă, a căror activitate comercială va fi interzisă, din 1 iulie, la inițiativa actualilor guvernanți.
În context, vom insista asupra aprobării de urgență a proiectului de lege, elaborat de către parlamentarii fracțiunii Partidului „ȘOR”, care prevede prelungirea termenului de activitate comercială în baza patentei de întreprinzător până la sfârșitul anului 2025.