„La ședința de la președinție au fost invitate partidele care ar putea deveni sateliții PAS”. De această părere este ex-președintele Partidului Național Liberal, Vitalia pavlicenco. În cadrul emisiunii PULS de la orizont TV, aceasta a declarat că anume capacitatea de a deveni satelit ar fi fost criteriul de bază conform căruia au fost selectate partidele invitate la adunarea cu Maia Sandu.
VITALIA PAVLICENCO, ex-președinte al PNL: „Se creează pe alocuri impresia că unii care au fost invitați acolo, au fost aleși mai mult după un criteriu de capacitatea de a fi satelit”.
Vice-președintele partidului Social Democrat European, Vadim Brînzaniuc, și el invitat în cadrul emisiunii, a fost de acord cu declarațiile Vitaliei Pavlicennco, și a adăugat că unele formațiuni politice invitate sunt foarte tinere, care nu au nicio experiență politică.
VADIM BRÂNZANIUC, vice-președinte PSDE: La președinție, ca și la negocierile de luna trecută, au fost invitate partide care, dacă le sumăm împreună, unii lideri care au fost invitați, dacă îi întrebi mai repede, ei nu cunosc nici denumirea partidului, și sunt doar cu o ștampilă în buzunar.
Reprezentanții Președinției, dar nici cei care au participat la ședință nu au comentat deocamdată aceste declarații.
Amintim că în după-amiaza de 28 iunie reprezentanții mai multor partide care se declară pro-europene au fost invitați la președinție, la o întâlnire cu președintele R. Moldova, Maia Sandu.
Cei prezenți, au declarat că, în cadrul ședinței s-a discutat despre parcursul european al R. Moldova, alegerile locale din toamnă, dar și despre conflictul dintre CNA și Procuratura Anticorupție.
A doua zi, pe site-ul președinției a fost publicat un comunicat de presă, în care era indicat că participanții la întrevedere au vorbit despre riscurile externe la adresa democrației din țara noastră și despre eforturile comune pe care le pot face partidele pro-europene pentru asigurarea ireversibilității cursului european.
Totodată, ”politicienii invitați au susținut necesitatea continuării dialogului pe această platformă și, eventual, extinderea invitației și pentru alte formațiuni politice”, se mai spune în nota informativă.