Nu aude de la naștere, dar reușește să cunoască adevăratele frumuseți care o înconjoară. Ana și soțul ei comunică cu lumea din jur prin limbajul mimico-gestual. Asta însă nu o împiedică să socializeze, să privească televizorul, să urmărească știrile sau să călătorească, ne informează tvn.md.
ANA BONDAENCO, locuitoare mun. Bălți: „Anul trecut, 2023, noi împreună cu soțul, vara, la invitația rudelor, fiica soțului, am fost în Italia. Am mers cu mașina. La vamă totul a fost bine. Ne-au verificat actele și am plecat în Italia. Acolo ne-am întâlnit cu fiica, eram foarte bucuroși. Peste vreo 2-3 zile am făcut și o excursie prin oraș. Comunicarea cu oamenii de acolo e cu totul diferită. Spre exemplu, în restaurante, noi cu soțul vorbeam, iar un om vorbitor, care ne deservea, se străduia să fie deschis, zâmbea, gesticula. Mi-a fost foarte plăcut. Acolo nu e așa ca aici în Moldova. Acolo nu este aroganță, toți se comportă cu respect.”
ÎN MOLDOVA OAMENII SUNT MAI RETICENȚI
Ana mărturisește că în țara noastră oamenii sunt mult mai reticenți. Moldovenii reacționează mai rezervat atunci când ea încearcă să socializeze prin limbajul mimico gestual cu oamenii care vorbesc.
„În Moldova, atunci când eu gesticulez oamenii nu se comportă prietenos, nu sunt deschiși. Dar în Italia, ei toți zâmbesc, merg la întâmpinare, nu așa ca aici. În Europa este mai bine, aici este altfel. Da, da, ei vedeau că eu arăt prin gesturi, iar ei deodată încercau să gesticuleze, dar aici nu, sunt diferiți oamenii, eu le arăt, iar ei îmi vorbesc, doar pe buze, totul e diferit, oamenii sunt diferiți.”
Femeia adoră serialele turcești și le urmărește cu mare entuziasm, mai ales dacă titrele sunt evidențiate și ușor de citit.
„Filmele mereu le privesc cu titre, în deosebi serialele turcești, îmi plac. Îmi este interesant să mă uite despre dragoste, despre oameni, despre familii, diferite intrigi. Când mă uit și nu sunt titre, îmi este foarte greu. Nuci nu am plăcerea să privesc fără titre, nu pot.”
Soții nu prea urmăresc știrile locale. Se informează de la sursele externe, pentru că nu toate redacțiile media naționale asigură traducerea în limbajul mimico-gestual. Iar cele care o fac, folosesc imagini prea mici și greu de descifrat.
„În Moldova știrile cu translator le privesc foarte puțin, ba apare reclamă, ba titre. Atunci când omul vorbește și aude, îi este mai ușor, dar în deosebi când un om care nu aude vede rău, el are nevoie de o imagine mare a translatorului care traduce. Trebuie să se vadă clar, din acest caz, căutăm programe unde este mai ușor. Oi spre exemplu ne uităm la ecran mare și este clar vizibil. Trebuie să fie translatorul pe jumătate de ecran, dar când este mic, este foarte dificil.”
În unele școli europene, limbajul semnelor e predat chiar şi elevilor care nu suferă de deficiențe de auz. Asta îi ajută să comunice cu cei hipoacuzici. În Republica Moldova, hipoacuzicii însă sunt, de cele mai multe ori, nevoiți să se limiteze doar la un cerc restrâns de socializare .
