Skip to main content


Republica Moldova ar putea produce ploi artificiale pentru a ajuta agricultorii să facă față secetei. Mai exact, noua tehnologie presupune dotarea unei drone cu substanțe active, cum ar fi sarea sau un amestec de diferite săruri în nori, pentru a produce precipitații, cristalele încurajând condensarea care declanșează ploaia. Proiectul este realizat în colaborare cu experți din România și se află în faza inițială, a declarat secretarul de stat al Ministerului Agriculturii, Vasile Șarban. De cealaltă parte, ecologiștii avertizează – utilizarea substanțelor chimice pentru a produce ploaie artificială ar putea avea efecte dăunătoare asupra mediului, în special pentru om, transmite tvn.md.

„Acum avem în elaborare o dronă de producție moldovenească. Au fost deja importate aceste cartușe pentru reagentul activ care să fie instalate la dronă. Așteptăm deja să finalizăm testele dronei, ca motorul să reziste, să aibă un parcurs minim, după care mergem deja la testările nemijlocite”, a declarat Vasile Șarban pentru sursa citată.

Oficialul susține că țara vecină, România, a reușit să implementeze această tehnologie de provocare a precipitațiilor, în ultimii doi ani, doar că prin intermediul aviației. Secretarul de stat al Ministerului Agriculturii declară în acest context că experiența țării vecine „ne va ajuta să devenim mai rezilienți la secetă”.

Pe de altă parte, ecologistul Anatolie Prohnițchi atenționează că ploile artificiale ar putea avea efecte dăunătoare asupra mediului, în special pentru om. În opinia acestuia, tehnologia respectivă ar trebui folosită doar în cazuri excepționale, cum ar fi seceta extremă.

„Eu am văzut așa dispozitive la o întrunire. Și pot spune că nu sunt benefice, deoarece pentru a fi ploi, este nevoie de a planta mai multe păduri, ceea ce nu prea s-a făcut în ultimii ani. Consecințele sigur că vor fi, pentru că este chimie. Ceea ce este artificial nu-i natural și este afectat și aerul, și solul, și produsele din plante. Această tehnologie se practică, dar în situații excepționale. Natura reglează singură, când se intervine, sunt consecințe”, a spus Anatolie Prohnițchi, pentru Radio Moldova.

De menționat că tehnologia este utilizată în zeci de țări, între care Statele Unite, China și India. Pakistanul a folosit pentru prima dată ploaia artificială ca să alunge smogul din Lahore, considerat unul dintre cele mai poluante din lume, potrivit Digi24.ro. Emiratele Arabe Unite folosesc din ce în ce mai mult însămânțarea norilor pentru a crea ploi artificiale în regiunile aride ale acestei țări afectate de secetă. Fenomenul a fost experimentat pentru prima dată în România de către fiziciana Ștefania Mărăcineanu, în anul 1931.

Leave a Reply