În fața judecătoriei Ciocana, s-au adunat zeci de protestatari pentru a se exprima împotriva deciziei care urmează să fie luată privind arestarea deputatului din partidul de opoziție „Renaștere”, Alexandr Nesterovschi. Oamenii cer dreptate și transparență, iar autoritățile statului sunt învinuite de dictatură și reglări de conturi cu opoziția, ne informeaza sinteza.org.
Amintim că la data de 21 septembrie, în urma ridicării imunității parlamentare de către deputații PAS, Alexandr Nesterovschi a fost reținut pentru 72 de ore de procurori și ofițerii CNA într-un caz de finanțare ilegală a partidelor politice.
Potrivit oamenilor legii, acesta a fost implicat în complicitate cu Ilan Șor în recrutarea a unui fost deputat pentru a conduce un partid politic pretins pro-european, dar care să pună în aplicare planurile lui Șor.
Acest lucru a fost declarat de șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, care a oferit detalii după ce deputaților Irina Lozovan și Alexandr Nesterovschii le-a fost retrasă imunitatea parlamentară.
Potrivit șefei Procuraturii Anticorupție, oamenii legii au documentat modul în care Nesterovschi i-a înmânat fostului deputat o pungă de hârtie cu 50.000 de dolari în numerar și 100.000 de lei cu scopul a-l convinge să înființeze un partid politic pentru a îndeplini instrucțiunile lui Ilan Șor.