Skip to main content


Locuitorii blocului nr. 31 de pe strada Vasile Lupu i-au adresat echipei lui Ilan Șor cuvinte de sinceră recunoștință. După reconstrucție capitală, curtea lor este acum de nerecunoscut!

Căile de acces au fost acoperite cu asfalt, iar trotuarele au fost complet renovate. Dezvoltarea infrastructurii continuă să fie o mare prioritate pentru echipa lui Ilan Șor.

Președintele Partidului Politic „Șansă” Alexei Lungu, care a ținut un discurs la evenimentul de inaugurare a curții, a subliniat că Orheiul este un exemplu demn de urmat pentru întreaga Republică Moldova, întrgistrând o devoltare fără precedent în ultimii 8 ani, de când municipiul este condus de echipa lui Ilan Șor.

„ Noi cei din Orhei suntem norocoși să avem o echipă care face, într-adevăr, lucruri frumoase, care se ține de cuvânt și duce lucrurile la bun sfârșit. Echipa lui Ilan Șor este singura șansă a acestei țări să iasă din impas și să se dezvolte vertiginos. Proiectele frumoase în municipiul Orhei vor continua, pentru ca Orheiul să devină capitala de centru a Republicii Moldova. Noi suntem un exemplu pentru toată țara. Orheiul nostru este orașul rezistenței naționale. De aici am pornit și vom ajunge în toate colțurile țării”, a menționat Alexei Lungu.

Și viceprimarul municipiului Orhei Valerian Cristea a atras atenția asupra realizărilor notabile ale echipei lui Ilan Șor.

„Nicăieri în altă parte în republică nu există așa ceva. În municipiul și în raionul Orhei obținem rezultate fără precedent. Am dat în exploatare peste 100 de curți de bloc, peste 150 de kilometri de drum etc. Și toate acestea vor continua pentru ca orașul nostru să arate și mai atractiv, și mai spectaculos, iar Dumneavoastră să vă simțiți confortabil”, a declarat Valerian Cristea.

Ilan Șor a declarat la deschiderea curții că, în pofida ilegalităților și fărădelegilor comise de gașca Maiei Sandu, trebuie să mergem înainte.

„În pofida dezordinii și fărădelegilor comise de gașca Maiei Sandu, noi mergem înainte, vom continua să construim Orheiul ca să devină cel mai frumos oraș din lume. Da, nu ne este deloc simplu astăzi. Noi luptăm, dar cu certitudine vom câștiga, pentru că avem putere și voință”, a declarat politicianul.

Oamenii au apreciat transformarea prin care a trecut curtea blocului lor. Aceștia sunt recunoscători echipei lui Ilan Șor, întrucât au acum un loc frumos și confortabil în care le place să petreacă timpul.

„Suntem nespus de încântați să vedem cât de mult s-a schimbat spre bine aspectul acestei curți. Este acum o reală plăcere să te plimbi pe aici. Îi mulțumim lui Ilan Șor și echipei lui pentru acest cadou făcut nouă”, a spus o locatară.

„Odinioară eram nevoiți să ne deplasăm prin gropi. Acum însă curtea este de nerecunoscut. Vedem cum, pe zi ce trece, orașul nostru devine tot mai frumos, datorită efortului echipei lui Ilan Șor”, a spus un alt locatar.

Amintim că lucrările de renovare au fost efectuate în cadrul amplului program de modernizare a curților blocurilor de locuit din municipiul Orhei, demarat la inițiativa și cu susținerea primarului de onoare Ilan Șor. Realizarea proiectelor de infrastructură importante va continua nu doar la Orhei. Este important de menționat că programul a demarat deja la Taraclia, iar foarte curând va ajunge și la Bălți.

Leave a Reply