Skip to main content

Lipsă de cadre medicale în instituțiile de învățământ din țară. Potrivit datelor oferite Europei Libere de Ministerul Educației și Cercetării, este vorba despre un deficit de circa 16% din personalul necesar, tv6.md.

Mai exact, nu sunt suficienți pentru aceste funcții 417 doctori sau asistenți medicali. Una dintre cauzele pentru care acești specialiști, mai ales cei tineri, nu vor să se angajeze în școli și în grădinițe este salariul mai mic decât cel oferit în sistemul de sănătate.

La întrebarea cum va acoperi în acest an de studii deficitul de cadre medicale din instituțiile de învățământ, Ministerul Educației a răspuns că le va permite să predea discipline opționale din domeniului educației pentru sănătate, le va asigura stagii de formare gratuite și va echipa cabinetele medicale.

Secretarul general de stat al Ministerului Educației, Nadejda Velișco a mai declarat pentru sursa citată că instituția pe care o reprezintă și-ar dori să treacă în subordinea Ministerului Sănătății personalul medical din instituțiile de învățământ, motivând că, în acest fel, „ar fi mai aproape de domeniul medical” și ar participa la instruiri în domeniu.

De cealaltă parte, Marina Gîncu, consultant principal în Direcția politici în domeniul sănătății publice a Ministerului susține că asistenții medicali din învățământ au alte atribuții decât cei din instituțiile medicale, care au o altă fișă de post.

Leave a Reply