Skip to main content

Ministerul Educației și Cercetării a emis o circulară prin care solicită consiliilor raionale și municipale să-i demită din funcții pe șefii direcțiilor de învățământ, care nu întrunesc criteriile stipulate în noul Cod al educației, votat de majoritatea PAS în luna august, scrie ziua.md

Potrivit MEC, solicitarea vine în contextul în care în 26 ianuarie 2024 expiră termenul de 45 de zile de la adoptarea deciziei Curții Constituționale din 12 decembrie 2023, prin care au fost confirmate modificările la Codul educației adoptate de Parlament la 17 august 2023, transmite Publika.media.

Mai exact, urmează să fie eliberați conducătorii aflați în funcție de mai mult de 4 ani, nu au fost numiți prin concurs sau pe perioadă nedeterminată, asigură interimatul funcției.

„Curtea Constituțională a verificat constituționalitatea acestor modificări și a declarat inadmisibile sesizările depuse de câțiva deputați și de un consiliu raional. Prin urmare, emiterea actelor de încetare a raporturilor de muncă de autoritățile vizate se va face până la 11 ianuarie 2024, cu informarea ulterioară a MEC despre acțiunile întreprinse. În cazul neemiterii actului administrativ de către reprezentanții autorității administrației publice locale de nivelul al doilea, constatarea încetării de drept a raporturilor de serviciu o va face MEC și va desemna interimari până la organizarea concursurilor și numirea noilor conducători”, menționează Ministerul Educației.

Anterior, la începutul anului de studii 2023-2024, ministrul Educației, Dan Perciun a anunțat că, după disponibilizarea persoanelor care nu întrunesc criteriile stabilite prin lege, toți managerii din învățământ vor fi evaluați de o comisie specială, care va stabili dacă aceștia corespund funcțiilor.

„Prima este o etapă de eligibilitate. Am prevăzut condiții destul de largi de acces în această funcție. Solicităm studii de master, solicităm experiență managerială anterioară în sistemul educațional. Următoarea etapă va fi acea testare scrisă, desfășurată la Centrul pentru Tehnologii Informaționale în Educație. Ulterior, ultima etapă este proba interviului, în baza unui plan de dezvoltare raională a sistemului educațional. Ne așteptăm la o lucrare de până la 20 de pagini care să includă viziunea candidatului pe toate aspectele ce țin de activitatea în sistemul educațional în raionul în care dorește să activeze”, a explicat atunci Dan Perciun.

Leave a Reply