Skip to main content

 


Un nou bloc de locuit din municipiul Orhei, situat pe strada Mihai Eminescu 6, a fost reparat și animat de culoare. Aceasta este deja a patra clădire din centrul orașului, reabilitată cu sprijinul echipei lui Ilan Șor și a administrației locale. Toate elementele arhitecturale ale clădiri au fost păstrate cu grijă, astfel încât specificul acestora să rămână intact.

Primarul municipiului Orhei, Tatiana Cociu, susține că în anul 2024, dezvoltarea infrastructurii va rămâne o prioritate pentru administrația locală, iar fațadele caselor  de pe strada centrală a orașului vor căpăta o nouă viață până la sfârșitul verii.

„Noi, echipa domnului Ilan Șor, deja de 9 ani muncim pentru binele și confortul orheienilor noștri dragi. Aceasta este a patra fațadă a unui bloc multietajat pe care noi l-am renovat. Cu suportul primarului de onoare al municipiului Orhei, până în luna august 2024, toate fațadele blocurilor multietajate de pe strada Vasile Lupu din Orhei vor fi renovate”, a declarat primarul Tatiana Cociu.

Viceprimarul Cristina Cojocari a spus că autoritățile vor face tot posibilul ca orașul Orhei să devină cel mai frumos din Europa, iar  eforturile în acest sens vor continua și în anul 2024.

„Am finalizat un alt proiect de infrastructură grandios, idee care îi aparține domnului președinte, Ilan Șor. A fost o idee genială ca fațadele blocurilor de locuit de pe strada centrală să recapete o nouă culoare. Reconstituirea fațadelor – o parte importantă a dezvoltării orașului. Aici s-au păstrat ornamentele arhitecturale, am făcut tot ce este necesar pentru a păstra istoria Orheiului și să o transmitem  generațiilor viitoare”, a menționat Cristina Cojocari.

Deputatul Marina Tauber și omul de încredere a lui Ilan Șor le-a mulțumit locuitorilor pentru susținerea acordată pe parcursul mai multor ani, la alegerile locale, menționând că vor fi îndeplinite toate așteptările lor.

„Vom avea multe inaugurării, multe evenimente, multe momente de bucurie și de sărbătoare. Și așa cum spune domnul Ilan Șor, nu vom pleca din Orhei până când nu vom realiza toate proiectele pe care ni le-am propus. Vom face tot posibilul ca orașul nostru să fie campion la capitolul dezvoltare și să vă mândriți pentru alegerea făcută  în 2015,  în 2019 și în 2023”, a declarat Marina Tauber.

Primarul de onoare al orașului Orhei, Ilan Șor, i-a asigurat pe locuitori că lucrurile frumoase nu se opresc aici.

„Sunt foarte bucuros că noi continuăm să dezvoltăm orașul nostru drag. Orheiul este cel mai dezvoltat oraș din țară. Eu sunt sigur că o viață prosperă există atunci când sunt făcute fapte concrete”, a spus Ilan Șor.

Locuitorii orașului spun că sunt mereu impresionați de acțiunile echipei lui Ilan Șor, care, zilnic, îmbunătățește aspectul Orheiului.

„Nu m-am așteptat ca și fațadele blocurilor să fie reabilitate, este o priveliște extraordinară, parcă e alt oraș, seamănă cu o poveste”, a spus o femeie.

„Pe zi ce trece, Orheiul îmi devine tot mai drag. Se întâmplă atâtea lucruri extraordinare, încât nici nu puteam spera la ele. Mulțumim domnului Ilan Șor și echipei sale”, a spus o locuitoare.

„Este minunat ce se întâmplă. Blocul a fost reabilitat în termen foarte scurt și foarte calitativ. Am lucrat mulți ani peste hotare în construcții și pricep despre ce vorbesc. Calitativ, rapid și cu multă dăruire se fac lucrurile. Așa ceva mai rar vezi în zilele noastre. Blocul e foarte frumos acum”, a spus un bărbat.

Leave a Reply