Fostul procuror adjunct al Districtului de Sud din New York și al Departamentului de Justiție al SUA Justin Weddle pune din nou la îndoială probele care au stat la baza condamnării politicianului Ilan Șor în dosarul fraudei bancare.
În cadrul conferinței juridice, organizate la New-York în luna aprilie, el a criticat rechizitoriul procurorilor moldoveni care a fost întemeiat pe suspiciuni și judecăți de valoare ale martorilor, sentința fiind pronunțată de Curtea de Apel Chișinău fără ca împotriva lui Ilan Șor să există dovezi reale în sprijinul învinuirii de fraudă.
„Dovezile în cadrul urmăririi penale trebuie să fie prezentate de martori competenţi. Adică de martori care depun mărturii în baza propriilor cunoştinţe, şi nu în baza informaţiilor auzite de la cineva. Unul dintre faptele fundamentale dezbătute în judecată ține de următoarea chestiune – au fost cu adevărat închise creditele contractate de la bancă sau a fost vorba despre o închidere fictivă a lor. Dovezile potrivit cărora închiderea creditelor, care se reflectă în documentele bancare, a fost fictivă vin din două surse. Dacă ar fi să le apreciem în baza legilor americane, aceste surse nu au trecut testul de credibilitate. Martorul cheie care a declarat că închiderea împrumuturilor a fost fictivă nu a avut habar, la momentul închiderii tranzacțiilor, de ceea ce s-a întâmplat”, a conchis Weddle.
În plus, potrivit fostului oficial american din cadrul Departamentului de Justiție, nici raportul Kroll și nici alte documente care au stat la baza suspiciunilor de fraudă nu poate constitui temei pentru condamnare, pentru că auditorii au operat doar cu presupuneri în ceea ce privește frauda bancară.
„Kroll nu este o instituţie. Judecata a declarat că investigaţia Kroll a descoperit escrocherii, dar în însuşi raportul Kroll este menţionat că compania are suspiciuni de escrocherie, pentru că acesta a fost mandatul companiei. Este evident că, dacă judecata se bazează pe chestiuni precum raportul Kroll, elaborat de un grup de oameni post factum, anunci nu există nici posibilitatea de a organiza o confruntare dintre martor și învinuit, și nici posibilitatea ca aceștia să fie supuşi interogatoriului încrucişat, pentru a verifica justeţea materialelor din raport”, a mai adăugat Weddle.
În concluzie, fostul procuror american afirmă că hotărârea de condamnare a lui Ilan Șor nici pe departe nu face lumină în cazul fraudei bancare, ci doar alimentează speculații potrivit implicarea politicianului în acest caz de rezonanță.
„Nu pot să spun ce s-a întâmplat, pentru că eu nu sunt martor. Spun doar că dovezile pe care s-a bazat judecata ca să declare că acele credite au fost fictive nu trec testul de credibilitate. Aşa că și hotărârea de judecată, care principial se bazează pe această concluzie, tot nu a trecut testul de credibilitate. Și noi chiar și după ce hotărârea a fost pronunțată nu cunoaștem ce s-a întâmplat, pentru că nu există dovezi bazate pe confruntare dintre martor și învinuit”, a declarat Justin Weddle.
Reamintim că anterior și fostul agent special FBI Matthew Hawk a pus la îndoială corectitudinea condamnării lui Ilan Șor, în urma unei analize ample a procesului de judecată și a probelor prezentate împotriva lui.