Skip to main content


Un bărbat a murit, după ce bicicleta cu care se deplasa s-a izbit violent într-un scooter. Tragedia a avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:30, pe o stradă din localitatea Vertiujeni, din raionul Florești, ne informează alerta.md.

Potrivit surselor este vorba despre un bărbat de 40 de ani care se deplasa cu o bicicletă de model Stels când s-a ciocnit cu un scooter de marca Viper ce era condus de un tânăr de 26 de ani.

În urma impactului, biciclistul s-a ales cu mai multe traumatisme și a fost preluat de o ambulanță, însă din nefericire acesta a murit în drum spre spital.

Totodată, sursele noastre mai menționează că tânărul care se afla la ghidonul scooterului, imediat după accident a dat bir cu fugiții, însă a fost prins la scurt timp de oamenii legii și a fost reținut pentru 72 de ore.

Oamenii legii au stabilit preliminar că acesta conducea scuterul în stare de ebrietate. Fiind testat cu aparatulu Drager, rezultatele au arătat că avea o concetrație de 0,46 mg/l de alcool pur în aerul expirat.

Leave a Reply