Skip to main content

Betleem, locul sacru al nașterii lui Iisus, se pregătește pentru un Crăciun fără strălucire și bucurie în umbra conflictului devastator din Fâșia Gaza. Atmosfera festivă care obișnuia să îmbrace orașul este acum umbrită de războiul aflat la doar cincizeci de kilometri distanță.

Liderii palestinieni au decis unanim să anuleze evenimentele publice, afectând comunitatea locală și având consecințe semnificative asupra afacerilor.

Într-un oraș care, în mod obișnuit, atrage mii de turiști, străzile pustii și magazinele de suveniruri goale. Vânzările, care obișnuiau să atingă vârfurile la final de an, au scăzut drastic și afectează producătorii locali.

„Imediat, în octombrie, turiștii au dispărut de pe străzi. Și acum Betleemul este complet închis din toate direcțiile,” a mărturisit un vânzător, pentru jurnaliștii americani de la NPR, subliniind impactul restricțiilor impuse de punctele de control israeliene care înconjoară Cisiordania.

Unii pelerini nici măcar nu realizează că Betleemul este situat în Cisiordania, un teritoriu palestinian ocupat de Israel de la războiul arabo-israelian din 1967, a mai declarat bărbatul.

„Uneori vin la magazin și spun: „Sunt bucuros să fiu în Betleem, Israel”.

În apropierea Bisericii Nașterii Domnului, unde tradiția spune că s-a născut Iisus, turiștii sunt întâmpinați de un peisaj dezolant. Unii preoți au ales să transmită un mesaj puternic prin plasarea figurinei Pruncului Iisus în mijlocul dărâmăturilor, evidențiind suferința și distrugerea din regiune.

De la începutul războiului din Gaza, Cisiordania a devenit martora unei creșteri alarmante a violențelor, cu peste 290 de palestinieni uciși de forțele israeliene sau de coloniști, potrivit oficialilor din domeniul sănătății.

Scrie ziua.md.

Leave a Reply