De la 1 ianuarie 2024, salariul minim pe economie este de 5.000 de lei, iar cel mediu ajunge la aproape 14.000 de lei.
Pentru un trai decent, bălțenii spun că au nevoie de un salariu apropiat de cel mediu, în timp ce în realitate primesc în jumătate, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
„20.000 de lei nu mi-ar ajunge, dar mi-ar ajunge să trăiesc în țara asta. Îmi ajunge la copii, să întrețin familia, copiii și atât, nu-mi permit, aș dori poate să plec în concediu undeva și mai multe”, a spus un bărbat.
Unii recunosc că nici măcar un salariu de 13.000 nu ar fi suficient pentru a le acoperi cheltuielile.
„13.000, în Moldova? Eu cred că nu mulți primesc așa salarii, nu mulți, sunt care primesc cu mult mai puțin”, a spus o femeie.
„Aș vrea mai mult, dar cred că măcar 15.000 de lei mi-ar ajunge pentru familie, așa pentru cheltuieli. Cel mai mult am avut 11.000, dar asta a fost din tot timpul”, a spus un bărbat.
Salariul mediu lunar pe economie este ajustat anual, în conformitate cu principalii indicatori macroeconomici prognozați pentru anul curent.