Skip to main content


Echipa Partidului Șor a inaugurat o porțiune renovată a străzii centrale din satul Maximovca, raionul Anenii Noi, care timp de mai mulți ani s-a aflat într-o stare deplorabilă. Drumul era impracticabil atât pentru automobile, cât și pentru oamenii din localitate.

„Vă mulțumim foarte mult! Ne-a fost foarte greu cu această stradă. Nici nu vă putem reda cât am suferit – câți oameni și-au frânt picioarele, și-au rupt încălțămintea, mașinile se stricau”, a declarat Ala Bruma, primarul satului Maximovca la festivitate.

“Toți localnicii au avut nevoie de acest drum. Sunt toți mulțumiți, mai ales copilașii. Ce este mai sfânt decât zâmbetul copilașilor? Localnicii sunt foarte mulțumiți, de aceea ne mândrim cu proiectul realizat la inițiativa lui Ilan Șor”, a declarat Tatiana Marin, președintele organizației teritoriale Anenii Noi a Partidului Șor.

O surpriză au fost și două tinere sportive, participante la numeroase campionate în țară și la nivel internațional, care duc în lume faima satului Maximovca și Republicii Moldova.

La eveniment a participat și vicepreședintele partidului, deputatul Marina Tauber, care a venit și cu un mesaj din partea echipei lui Ilan Șor.

“Pentru mine e o zi importantă, pentru toată echipă este o zi importantă, pentru că astăzi inaugurăm o porțiune de drum, despre care am înțeles că a fost un foarte importantă pentru toți locuitorii de aici. Și, datorită susținerii domnului Ilan Șor, datorită muncii doamnei primar și a întregii noastre echipe locale din Anenii Noi, iată putem cu mândrie să inaugurăm încă un proiect de infrastructură. Cunoașteți că suntem campioni la capitolul dat, pentru că am realizat sute de proiecte de infrastructură în toată țara”, a declarat Mariana Tauber.

Deputatul s-a întrebat de ce timp de 32 de ani, de la independență încoace, nu au fost realizate astfel de proiecte de infrastructură.

“Fiecare porțiune de drum, fiecare drum, fiecare iluminat stradal, fiecare proiect de infrastructură, dar și social aduce beneficii cetățenilor noștri. Ne punem de fiecare dată întrebarea – de ce nu au fost posibile aceste proiecte 32 de ani la rând, de când suntem independenți ca stat. Și țara noastră a fost nevoită să aștepte ani la rând ca în politică să vină Ilan Șor și echipa noastră pentru ca să începem să realizăm aceste proiecte”, a mai declarat Tauber.

Vă reamintim că Ilan Șor și-a propus să modernizeze fiecare oraș și sat din Republica Moldova. În acest scop, a lansat două programe – “Satul Moldovenesc” și „Orașul Moldovei”, în cadrul cărora primăriile vor beneficia de suport financiar în realizarea proiectelor.

Leave a Reply