Acuzații grave la adresa SIS și a întregii guvernări PAS. Procurorul Anticorupție, Victoria Furtună, susține că a fost declarată de Serviciul de Securitate al țării drept „o amenințare la adresa securității naționale”, și totul pentru că a început să investigheze „lucrul în tandem al SIS-ului și PAS-ului” pentru a-i scoate în afara sistemului pe judecătorii neloiali.
„Nu sunt acuzată de spionaj, omor sau orice alte acțiuni criminale. Am fost declarată „o amenințare la adresa securității naționale” doar pentru a-mi limita accesul la dosarul inițiat de către mine la 11.01.2024, în care am început o investigație aferent acțiunilor ilegale a unui grup de persoane, care fac dezmăț în sistemul judecătoresc al Republicii Moldova”, a declarat Furtună într-o transmisiune live pe Facebook.
Ea susține că are toate motivele să afirme că instituțiile publice ale statului au fabricat și au diseminat informații false împotriva judecătorilor neloiali guvernării. Totodată, susține procurorul, informațiile denaturate ar fi fost utilizate de autorități ca bază pentru a refuza numirea și promovarea unor astfel de judecători .
„Înțeleg, când SIS susține că reprezint o amenințare la adresa securității naționale, înseamnă o amenințare pentru ei înșiși și pentru cei ce au organizat această schemă. Ei realizează, diseminarea unui asemenea arbitrariu, a unor astfel de ilegalități va duce la faptul că Moldova nu numai că nu va fi acceptată în UE, ci poate chiar să fie oprită de la intrarea în ONU”.
Furtună a venit în context cu un apel către conducătorii actuali ai țării.
„ Ați concentrat toată puterea din Moldova în interesul partidului de guvernare, pe când urma să puneți accent pe bunăstarea țării. Presa ascultătoare va aplaudă, iar restul care încearcă să publice opinia, chiar și subiectivă , i-ați închis. Dar, voi nu sunteți veșnici la guvernare și pe toți să-i etichetați drept pericol a societății care atentează la securitatea statului nu o să vă reușească”.
În cadrul aceleiași transmisiuni, Victoria Furtună a anunțat că demisionează din funcție, după 18 ani de activitate.
Până la această oră, nici SIS nici reprezentanți ai Guvernului, Parlamentului sau Președinției nu au comentat aceste acuzații.
P