Skip to main content

Un bărbat de 77 de ani din satul Lalova, raionul Rezina, a fost salvat de salvatori, după ce a căzut într-o prăpastie de aproximativ 30 de metri adâncime, ne informează tvn.md.

Persoana în etate nu a fost de găsită timp de trei zile acasă, iar vecinii au alertat dispariția acesteia. În urma căutărilor efectuate de polițiști, bărbatul a fost depistat într-o surpătură din preajma satului.

La fața locului au ajuns două echipe de salvatori, care au stabilit că persoana e în stare conștientă. Angajații IGSU au reușit în mai puțin de 30 de minute să extragă bărbatul la suprafață.

Medicii, care au ajuns la fața locului i-au acordat îngrijiri necesare, iar  ulterior bărbatul a fost transportat la spitalul raional. Cauza și circumstanțele cazului urmează a fi stabilite.

 

Leave a Reply