Skip to main content


Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost rănit prin împușcare în timpul unei vânători în raionul Hâncești, ne informează nordnews.md.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției (IGP), oamenii legii au fost sesizați în după-amiaza zilei de ieri precum că în extravilanul localității Caracui din raionul Hâncești a fost depistat un bărbat din același raion, cu o plagă provocată prin împușcare.

„În scurt timp, acesta a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Hâncești pentru îngrijiri medicale. Preliminar, polițiștii au stabilit că victima, împreună cu alte 16 persoane, au organizat o vânătoare de mistreți, autorizată pe un teren forestier din localitate. Astfel, s-a stabilit că toți cei 17 bărbați sunt posesori legali de arme și dețin carnete de vânător. Bărbatul rănit a declarat inițial că personal s-ar fi împușcat accidental, însă polițiștii în comun cu procurorii examinează și alte versiuni. Majoritatea participanților la vânătoare sunt în relații de rudenie”, a precizat IGP.
Victima este deja conștientă și urmează a fi audiată. După incident, toate armele au fost ridicate, iar două persoane au fost reținute.

Cazul a fost înregistrat și urmează a fi efectuate acțiuni procesuale pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.

Leave a Reply