O nouă tentativă de transportare ilicită a valutei peste frontiera vamală. A încercat să scoată din țară 45000 dolari americani, fără a-i declara conform prevederilor legislației vamale în vigoare.
Funcționarii vamali în conlucrare cu polițiștii de frontieră au supus controlului de specialitate bagajele și bunurile transportate de către pasagerii ce planificau să plece din țară cu ruta ”Chişinău – Baku”.
În urma controlului, în valiza unui cetățean rus în vârstă de 67 de ani, au fost depistate mijloace financiare în sumă de 45 000 de dolari americani, nedeclarați controlului vamal.
Mijloacele financiare au fost ridicate, iar cazul este cercetat în continuare de către ofițerii din cadrul Direcției urmărire penală a Serviciului Vamal.